Trenurile de metrou circulă în sistem pendulă pe tronsoanele Eroilor 2 – Râul Doamnei şi Valea Ialomiţei-Romancierilor de pe Magistrala 5

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 5 a fost reorganizată începând cu ora 11:50, din cauza unei probleme tehnice la sistemul de siguranţă a traficului, care a întrerupt circulaţia joi dimineaţa, a anunţat Metrorex.
AGERPRES - J, 24 aug. 2023, 12:30
Trenurile de metrou circulă în sistem pendulă pe tronsoanele Eroilor 2 - Râul Doamnei şi Valea Ialomiţei-Romancierilor de pe Magistrala 5

Astfel, pe tronsonul Eroilor 2 – Râul Doamnei se circulă pe firul 2 în sistem pendulă, iar pe tronsonul Valea Ialomiţei – Romancierilor se circulă în sistem pendulă pe firul 1.

Potrivit Metrorex, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 5 a fost întreruptă joi, de la ora 10:45, din cauza unei probleme tehnice la sistemul de siguranţă a traficului. Prin acest sistem sunt controlate semnalele, macazele şi circuitele de cale.

„Până la remedierea defecţiunii, se încearcă reorganizarea circulaţiei în sistem pendulă. În aceste momente, personalul specializat Metrorex împreună cu furnizorul sistemului intervin cu celeritate pentru remedierea situaţiei”, a precizat operatorul de transport.

Călătorii sunt informaţi în legătură cu aspectele precizate, atât la intrarea în staţiile Magistralei 5 de către personalul comercial, cât şi prin intermediul instalaţiilor de sonorizare de la nivel vestibul şi peron.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Lidl pregătește cel mai mare magazin din România. Unde se deschide
EXCLUSIV Lidl pregătește cel mai mare magazin din România. Unde se deschide
Dezvoltatorul InteRo Property Development a anunțat vânzarea unei părți din terenul Aversa, unde un retailer va construi cel mai mare magazin al rețelei sale din România. Retailerul care a......
Exit Carrefour. Retailerul francez ar putea vinde magazinele din Polonia
Exit Carrefour. Retailerul francez ar putea vinde magazinele din Polonia
Planul de restructurare al Carrefour ar putea include vânzarea operaţiunilor sale din Polonia, după ieşirea de pe piaţa ...
Risc de recesiune în România – Contracţia PIB din al treilea trimestru din 2025 este un avertisment pe care nu trebuie să-l ignorăm, spune președintele AAFBR
Risc de recesiune în România – Contracţia PIB din al treilea trimestru din 2025 este un avertisment pe care nu trebuie ...
România nu este în recesiune, dar economia respiră greu şi dă primele semne de oboseală, a declarat vineri, pentru ...
Câte magazine din România au cel puţin o casă self-service. Giganţii au ajuns să controleze 70% din piaţa de retail alimentar
Câte magazine din România au cel puţin o casă self-service. Giganţii au ajuns să controleze 70% din piaţa de retail ...
Numărul magazinelor dotate cu cel puţin o unitate de self-service a crescut cu 379%, ajungând la 1.816 magazine, la finalul ...