Trenurile de metrou vor circula după un program prelungit în data de 11 august
‘Metrorex vine în sprijinul publicului participant la meciul de fotbal dintre FC Dinamo Bucureşti şi FC Steaua Bucureşti ce se va desfăşura pe stadionul ‘Arena Naţională’ şi anunţă că duminică, 11 august 2013, trenurile de metrou vor circula după un program prelungit cu o oră şi jumătate, la un interval de aproximativ 10-12 minute’, se arată în comunicatul de presă.
Ultimele trenuri de metrou vor pleca de la staţiile capăt de magistrală la ora 00.30 a zilei de 12 august 2013 pe liniile M1, M2 şi M3, respectiv la ora 1.15 pe linia M4.