Trenurile Eurostar vor putea circula în Franţa chiar şi în cazul unui „no deal”
„Societăţii Eurostar France SAS i-a fost acordată o autorizaţie de companie feroviară valabilă pentru a efectua servicii de transport de pasageri”, se arată în anunţul publicat joi în Monitorul Oficial, care vine în urma unei solicitări formulate de compania Eurostar France SAS la data de 12 februarie. Anunţul precizează că „această autorizaţie nu conferă, în sine, dreptul de acces la infrastructura feroviară care este guvernată de reglementările aplicabile fiecărei ţări din Uniunea Europeană”.
Operatorii feroviari care nu deţin decât o autorizaţie britanică, cum era cazul până acum pentru Eurostar, nu vor mai putea circula automat pe căile ferate europene în cazul unui Brexit fără un acord.
Compania Eurostar este deţinută în proporţie de 55% de SNCF, compania naţională de căi ferate din Franţa, restul acţiunilor fiind deţinute de Caisse de dépot et placement du Québec (30%), fondul britanic Hermes Infrastructure (10%) şi compania naţională de căi ferate din Belgia (5%). Această companie operează trenurile de mare viteză care fac legătura între Londra şi Paris, Bruxelles şi Amsterdam via tunelul de sub Canalul Mânecii.
Premierul britanic Theresa May a plecat joi la Bruxelles, în marja summitului Consiliului European, pentru a încerca să convingă UE să aprobe amânarea Brexit-ului. După aproape trei ani de când britanicii au votat prin referendum ieşirea ţării din UE şi cu doar nouă zile înainte de data oficială a retragerii, 29 martie 2019, politicienii britanici se ceartă în continuare în privinţa modului, a datei şi chiar a posibilităţii ca Regatul Unit să părăsească blocul la care a aderat în 1973.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri seară că liderii statelor UE sunt dispuşi să accepte „o scurtă prelungire” a perioadei care precede Brexit-ul, însă doar dacă parlamentul britanic va aproba acordul ieşirii Regatului Unit din UE deja negociat cu premierul Theresa May.