Trenurile Soarelui: Tarife începând cu 19,9 lei de la Bucureşti pe Litoral
Potrivit unui comunicat al companiei, la oferta Bilet de Weekend, din Bucureşti Nord spre şi dinspre Litoral tariful este de
19,9 lei/ sens/ călătorie cu trenurile Regio sau 37,7 lei cu trenurile InterRegio.
CFR Călători recomandă achiziţionarea anticipată a biletelor la Trenurile Soarelui pentru a putea beneficia de oferte comerciale avantajoase. În funcţie de perioada de anticipaţie cu care este achiziţionat biletul, reducerile pornesc de la 10% pentru o anticipaţie de 6 zile şi ajung până la 25% pentru anticipaţia de peste 21 de zile, respectiv 45,13 lei. Reducerea pentru cumpărarea cu anticipaţie se cumulează cu reducerea de 5% acordată pentru toate biletele cumpărate online.
Durata călătoriei de la Bucureşti spre Litoral este de o oră şi 58 de minute.
Alte reduceri acordate de CFR sunt: 25% reducere prin Cardul Tren Plus, între 10% şi 25% reducere cu oferta Minigrup 2 – 5, între 15% şi 35% reducere cu oferta Biletul de weekend, între 25% şi 50% reducere cu oferta Cartea VSD, între 31% şi 56% reduceri de weekend (în zilele de vineri până duminică inclusiv) la trenurile IR care circulă pe Valea Prahovei, pe rute între Sinaia – Braşov şi retur, între 10% şi 20% reducere la călătoria cu trenuri succesive, reduceri de până la 35 % pentru Grupuri de peste 20 persoane.
Programul estival de transport feroviar Trenurile Soarelui 2014 este valabil până la data de 15 septembrie şi cuprinde peste 44 de trenuri spre şi dinspre Litoral şi Delta Dunării.