Trezoreria va vinde pe bursă titluri de stat cu valoarea nominală de 1.000 de lei

Economica.net
18 03. 2014
ministerul_finantelor_preia_transgaz_si_transelectrica_75570700

Aceste titluri de stat vor avea o valoare nominală de 10 ori mai mică decât cele plasate la licitaţie în prezent băncilor comerciale, scopul fiind de a extinde baza de investitori. În plus, micii investitori la bursă vor putea să îşi ajusteze portofoliile de acţiuni şi obligaţiuni.

MFP va lansa pentru început emisiuni – test cu astfel de titluri de stat, pentru a vedea reacţia pieţei.

În prezent, băncile pot achiziţiona titluri de stat în numele clienţilor, dar valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 10.000 de lei.

Titlurile de stat vor fi vândute pe bursă printr-un mecanism asemănător ofertelor publice iniţiale de acţiuni, dar perioada de subscriere va fi mai scurtă.

Enache Jiru a spus că acest proiect este discutat de mai multă vreme cu preşedintele Bursei de Valori Bucureşti /BVB/, Lucian Anghel.