Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în insolvenţă a FC Oţelul

Tribunalul Bucureşti a admis, miercuri, la solicitarea acţionarilor FC Oţelul Galaţi, cererea de intrare în insolvenţă a societăţii care administrează fosta campioană a României, informează viaţa-libera.ro.
Economica.net - mie, 10 iul. 2013, 20:04
Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în insolvenţă a FC Oţelul

„A fost admisă cererea şi a fost deschisă procedura insolvenţei la cererea debitoarei. A fost numit un administrator judiciar care se va ocupa de îndeplinirea procedurii”, a declarat, pentru sursa citată, preşedintele Tribunalului Bucureşti, judecător Laura Andrei.

Administrator judiciar a fost desemnat Activ Lichidator IPURL, care va trebui să se ocupe de toate formalităţile care decurg din intrarea în insolvenţă.

Conducerea FC Oţelul a precizat, vineri, într-un comunicat, că a fost nevoită să solicite instanţei declanşarea procedurii de insolvenţă din cauza sechestrului instituit de ANAF, menţionând totodată că de această situaţie este vinovată fosta administraţie a clubului.

Oficialii grupării susţin că aceste măsuri au fost necesare pentru ca activitatea clubului să continuie, iar echipele de fotbal să respecte calendarul competiţional şi de pregătire. Ei adaugă că acţionarii clubului vor finanţa desfăşurarea acestor activităţi.

ANAF a calculat o datorie de 22.300.000 de lei, reprezentând taxe către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi penalităţi, pentru „perioada 2005 – anul înfiinţării societăţii comerciale FC Oţelul SA – 2008”.

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA: Un transport cu 40.600 de ovine și 1.460 de tauri a pornit astăzi din Constanța cu destinația Algeria
ANSVSA: Un transport cu 40.600 de ovine și 1.460 de tauri a pornit astăzi din Constanța cu destinația Algeria
Un transport nou cu peste 40.000 animale româneşti, bovine şi ovine, va pleca vineri către Anaba (Algeria) din portul Constanţa, a anunţat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi......
BEI oferă un împrumut de 30 milioane de euro fabricantului de componente auto Teknia pentru investiții în cercetare în fabricile sale din Spania, Polonia, România, Germania, Suedia și Cehia
BEI oferă un împrumut de 30 milioane de euro fabricantului de componente auto Teknia pentru investiții în cercetare în ...
Banca Europeană de Investiții (BEI) și Teknia au semnat au contract de împrumut în valoare de 30 milioane de euro pentru ...
Discuţii între România şi Turcia pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor, cu accent pe dezvoltarea reţelelor 5G, comunicaţiile prin satelit şi protecţia infrastructurii critice – ANCOM
Discuţii între România şi Turcia pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor, cu accent pe dezvoltarea reţelelor 5G, ...
România poate reprezenta o poartă de intrare strategică pe piaţa unică europeană pentru companiile din Turcia în domeniile ...
Săptămâna viitoare debutează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis. Dobânzile la lei sunt cuprinse între 7,35% și 8,35%
Săptămâna viitoare debutează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis. Dobânzile la lei sunt cuprinse între 7,35% ...
A cincea ediție a emisiunilor de titluri de stat pentru populație FIDELIS din 2025, ce se va desfășura între 6-16 iunie, ...