Tribunalul București a aprobat planul de reorganizare al clubului de fotbal Dinamo București

22 11. 2021
dinamo

„Planul de reorganizare a fost aprobat de către judecător. Planul a fost previzionat pentru plata a sută la sută din datoriile către creditori, o să vedem acum în ce măsură acest lucru va fi posibil. Termenul de achitare este pe trei ani, iar tabelul de creanţe se ridică undeva la 7-8 milioane de euro”, a afirmat Zăvăleanu.

Acesta a explicat că prin aprobarea planului de reorganizare echipa Dinamo a scăpat şi de sancţiunea cu depunctarea din partea FRF. Conform regulamentelor privind monitorizarea financiară a cluburilor, 30 noiembrie este data limită la care Dinamo trebuie să prezinte documente care să ateste zero datorii către terţi sau un plan de reorganizare aprobat de judecătorul sindic în dosarul de insolvenţă.

„În acest fel Dinamo scapă de acea sancţiune cu depunctarea pentru că 30 noiembrie era data limită pentru monitorizarea financiară pe care o efectuează Federaţia Română de Fotbal. Iar la acea dată noi vom putea fi în măsură să prezentăm planul de reorganizare al clubului aprobat de Tribunalul Bucureşti. Noi ştiam acest lucru şi totul a fost pe muchie de cuţit, dar e bine atunci când se termină cu bine. Judecătorul sindic a înţeles urgenţa noastră şi mai mult decât atât noi nu am avut decât o singură contestaţie la planul de reorganizare… şi nici la tabelul de creanţe nu au fost prea multe contestaţii, doar trei sau patru şi au fost rezolvate foarte repede. Aşa că din fericire procedura s-a desfăşurat aşa cum ne-am dorit, adică repede”, a explicat Răzvan Zăvăleanu.

Clubul Dinamo traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, la 1 iulie Tribunalul Bucureşti hotărând deschiderea procedurii de insolvenţă.

Aceasta este cea de-a doua procedură a insolvenţei declanşate de SC Dinamo 1948 S.A., după ce societatea fusese reintrodusă în circuitul economic în septembrie 2015.

Suporterii grupaţi în programul socios DDB (Doar Dinamo Bucureşti) deţin 20,06% din acţiunile clubului şi de la sfârşitul anului 2020 au achitat mare parte din datoriile FC Dinamo cu banii strânşi din cotizaţii, donaţii sau vânzarea de bilete virtuale.

Compania Benel International SA, reprezentată de spaniolul Pablo Cortacero, a devenit la jumătatea lunii august 2020 acţionar majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti. Fostul fotbalist Cornel Ţălnar, membru în Consiliul de Administraţie, a anunţat că spaniolul Pablo Cortacero a concesionat toate acţiunile pe care le deţine la gruparea alb-roşie către Dorin Şerdean, fostul preşedinte executiv al clubului.

Dinamo este penultima în clasamentul Ligii I (locul 15), cu 8 puncte.