Tribunalul Bucureşti obligă Impact la plata a 32 mil.lei unui antrepenor al dezvoltatorului imobilar

Tribunalul Bucureşti obligă Impact Developer&Contractor (IMP) să plătească suma de 32,4 milioane lei către firma Romconstruct, un antrenpreor al dezvoltatorului imobiliar, decizie la care Impact va face apel.
Economica.net - joi, 01 nov. 2012, 16:24
Tribunalul Bucureşti obligă Impact la plata a 32 mil.lei unui antrepenor al dezvoltatorului imobilar

„Conform informaţiilor obţinute în data de 1.11.2012 de pe portalul instanţelor de judecată, acţiunea formulată de către Romconstrcut, ce face obiectul dosarului cu nr 35939/3/2011(dosar iniţial 19/105/2010), aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă, a fost admisă în parte, iar Impact Developer&Contractor obligată la plata sumei de 32,4 milioane lei, compusă din contravaloare lucrări construcţii, lucrări suplimentare, penalităţi, materiale. Soluţia poate fi schimbată, ea fiind pronunţată de instanţa de fond. Soluţia instanţei are la bază omologarea unor rapoarte de expertiză întocmite fără a se fi avut în vedere clauzele contractelor încheiate de părţi”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Impact Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Reprezentanţii companiei menţionează că nu au detalii despre motivarea instanţei şi argumentele juridice care au condus la luarea unei „decizii incorecte şi care ignoră întrutotul convenţiile părţilor”.

„Impact doreşte să asigure toţi investitorii, clienţii şi partenerii de afaceri că va uza de toate mijloacele legale împotriva acestei sentinţe, pronunţată de instanţa de fond şi că în conformitate cu prevederile legale urmează să declare apel împotriva acestei sentinţe. Considerăm că soluţia instanţei este surprinzătoare şi contradictorie, suma dispusă de instanţă a fi achitată de Impact fiind netemeinică şi incorectă. Societatea Impact va urma toate căile de atac pentru anihilarea efectelor acestei hotărâri”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii companiei menţionează că Romconstruct este o firmă de construcţii care a acţionat ca antreprenor al dezvoltatorului, iar contractele de prestări servicii încheiate cu aceasta au fost reziliate din cauza nerespectării prevederilor contractuale, din cauza întârzierilor repetate, totalizând peste 200 de zile, şi care au atras daune materiale şi de imagine ale dezvoltatorului.

Romconstruct este în procedura de insolvenţă, iar într-un dosar înregistrat în 2010 la Tribunalul Prahova, Impact este înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor cu suma de 16 milioane lei, mai arată reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar.

Între cele două firme au mai existat unele litigii, într-un caz, Romconstruct obţinând în 2010 în instanţă chiar insolvenţa Impact. După câteva luni, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat provizoriu procedura de insolvenţă, iar în aprilie 2011 procedura a fost închisă definitiv şi irevocabil.

Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat luna trecută de acţionarii Impact, dezvoltatorul imobiliar va constitui provizioane de 15,8 milioane lei, din care 7,3 milioane lei pentru litigii. Totodată, bugetul prevede pierderi record, de 35,6 milioane lei.

Fondatorul Impact, Dan Ioan Popp a fost înlocuit în luna aprilie de la conducerea Consiliului de Administraţie cu Dimitrios Sophocleous, fost manager la companii precum Romtelecom sau AD Pharma.

Mai multe fonduri de investiţii străine au cumpărat în ultimii ani pachete de acţiuni de la Dan Ioan Popp şi controlează împreună peste 50% din acţiuni, astfel că pot să-şi impună strategia de conducere a firmei.

Cel mai mare acţionar al companiei este Dan Ioan Popp, cu 16,5% din titluri. În acţionariat se regăseşte şi compania de administrare a investiţiilor East Capital, care deţine prin firma Salink Limited, din Cipru, un pachet de 10,1% din acţiuni şi Carmen Săndulescu, directorul executiv al companiei, cu 9,69% din capital. Alţi acţionari importanţi sunt trei fonduri ING, care au cumulat 5,18%.

Acţiunile Impact au încheiat şedinţa bursieră de joi în scădere cu 4,51%, la 0,1333 lei. Raportat la acest preţ, capitalizarea companiei este de 26,3 milioane lei (5,8 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez Axa SA, o tranzacţie care va crea una dintre cele mai mari companii europene......
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...