Trichet vrea federalizarea UE în domeniul fiscal. Ce țări sunt vizate

Liderii UE ar trebui să poată declara în faliment un stat suveran, preluând controlul asupra finanţelor publice din ţara respectivă, consideră fostul preşedinte al BCE Jean-Claude Trichet, care propune astfel o soluţie radicală la criza datoriilor de stat din zona euro.
Economica.net - vin, 18 mai 2012, 09:32
Trichet vrea federalizarea UE în domeniul fiscal. Ce țări sunt vizate

Propunerea a fost prezentată joi seara la Washington de Trichet, care a condus Banca Centrală Europeană timp de opt ani, până în luna noiembrie a anului trecut.

Trichet crede că propunerea sa ar rezolva o vulnerabilitate fundamentală a monedei euro, a cărei supravieţuire este ameninţată de criza politică din Grecia şi de situaţia incertă din sistemul bancar spaniol.

Uniunea monetară a sfidat întotdeauna principiile de bază ale economiei, deoarece moneda unică a fost introdusă înainte ca Europa să devină o uniune fiscală sau politică omogenă.

Situaţia are drept consecinţă o criză severă pentru statele cu deficite bugetare uriaşe, precum Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania şi Italia, cu dificultăţi de finanţare şi sisteme bancare supratensionate.

Transformarea Uniunii Europene într-un fel de „Statele Unite ale Europei”, cu cedarea unei mari părţi din autoritatea fiscală către un guvern federal, este aproape imposibil de realizat din punct de vedere politic pe continent, a afirmat Trichet, citat de Reuters.

O alternativă ar fi de a activa astfel de prerogative federale doar în situaţii excepţionale, atunci când politica bugetară a unei ţări ameninţă uniunea monetară, consideră fostul şef al BCE.

„Federaţia prin excepţie mi se pare nu numai necesară pentru a ne asigura că avem o uniune europeană şi monetară solidă, ci şi adecvată naturii Europei pe termen lung. Nu cred că vom avea un buget UE mare, centralizat. Este un salt cuantic în guvernanţă, pe care îl consider necesar pentru evoluţia integrării europene”, a explicat Trichet într-un discurs susţinut la Washington, la Peterson Institute of International Economics.

Fostul preşedinte BCE îşi expune propunerea în ajunul reuniunii liderilor G8, găzduită de preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, care va încerca să-i determine pe liderii europeni să-şi intensifice eforturile de rezolvare a crizei datoriilor de stat, considerată de instituţiile financiare internaţionale şi marii economişti ai lumii drept principalul risc pentru economia mondială.

Şefii de stat sau de guvern din UE se vor reuni săptămâna viitoare la Bruxelles pentru a discuta măsuri de susţinere a creşterii economice, după ce politica de disciplină fiscală strictă din ultima perioadă a împins numeroase state membre în recesiune, a declanşat tensiuni sociale şi a adus Grecia într-un impas politic grav care ameninţă să o scoată din zona euro.

Trichet consideră că „fundaţia” construcţiei federale propuse este deja aşezată.

Statele UE au stabilit deja, în pactul de disciplină fiscală, supravegherea reciprocă a politicilor bugetare, şi au convenit să aplice amenzi ţărilor cu deficite excesive.

Următorul pas ar fi plasarea unei ţări în administrare specială dacă liderii politici locali sau parlamentul nu pot implementa politici fiscale solide, agreate de UE. O astfel de acţiune ar dobândi o calitate democratică dacă ar fi aprobată de Consiliul European al şefilor de stat sau de guvern din UE şi de Parlamentul European, a mai afirmat Trichet.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor, miercuri, iar valoarea tranzacţiilor a coborât la 74,94 de milioane de lei (14,82 de milioane de euro), de la 111......
Nou ajutor de stat de la Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia. La ce vor fi folosiți banii
Nou ajutor de stat de la Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia. La ce vor fi folosiți banii
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Oltenia în valoare de ...
Agenția de turism Hello Holidays a investit peste 2 milioane de euro în cumpărarea a două autocare de patru stele și inaugurarea unui sediu nou
Agenția de turism Hello Holidays a investit peste 2 milioane de euro în cumpărarea a două autocare de patru stele și ...
Agenția de turism Hello Holidays anunță că a realizat două investiții strategice: achiziția a două autocare ultra ...
Statele UE au accesat până acum mai puțin de jumătate dintre fondurile de redresare puse la dispoziție după pandemie
Statele UE au accesat până acum mai puțin de jumătate dintre fondurile de redresare puse la dispoziție după pandemie
Mai mult de 335 de miliarde de euro încă nu au fost accesate din resursele Uniunii Europene create pentru a ajuta la redresarea ...