Trichet: Zona euro este epicentrul celei mai grave crize de după cel de-Al Doilea Război Mondial

Zona euro este epicentrul celei mai grave crize după cel de-Al Doilea Război Mondial, care afectează toate economiile avansate, fapt care necesită decizii foarte responsabile, a declarat pentru CNBC Jean-Claude Trichet, fost preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE).
Economica.net - vin, 14 sept. 2012, 13:25
Trichet: Zona euro este epicentrul celei mai grave crize de după cel de-Al Doilea Război Mondial

„Europenii au o responsabilitate specială pentru că suntem epicentrul celei mai grave crize după cel de-Al Doilea Război Mondial. Acest fapt necesită decizii foarte responsabile”, a afirmat Trichet.

În opinia sa, toate economiile avansate trec prin prima ajustare majoră de după război.

„Când te uiţi la ce s-a întâmplat din 2007, a fost începutul unei ajustări a economiilor avansate. Trebuie să înţelegem, este rândul nostru. Nu putem cere restului lumii să ne finanţeze la nesfârşit, dacă cheltuim mai mult decât câştigăm”, a spus fostul şef al BCE.

Trichet a făcut referire şi la câteva „convingeri naive” ale liderilor politici din perioada anterioară crizei, inclusiv aceea că sistemele financiare şi economice din lumea dezvoltată „sunt stabile şi rezistenţe” pentru că au absorbit spargerea bulei speculative în sectorul IT, aşa-numita „criză dotcom”, de la începutul secolului XXI.

Bănci centrale din state avansate, între care Banca Japoniei şi Rezerva Federală (Fed) a SUA, au adoptat măsuri neconvenţionale pentru protejarea economiilor.

Fed a anunţat joi o a treia rundă de suplimentare a lichidităţilor din piaţă prin achiziţii de obligaţiuni, provocând creşteri puternice ale cotaţiilor la bursele din întreaga lume.

În Europa, Banca Centrală Europeană a anunţat săptămâna trecută un mult-aşteptat program de achiziţii de obligaţiuni ale statelor cu probleme financiare.

„Ceea ce s-a făcut în cazul Europei este pe măsura gravităţii situaţiei”, a spus Trichet.

El consideră că guvernele trebuie să se folosească de timpul câştigat cu aceste măsuri pentru a munci din greu pentru a restabili economiile.

Trichet vrea totodată sfârşitul convingerii că unele instituţii financiare „sunt prea mari pentru a eşua”, care a condus la multe programe de salvare, împovărând statele cu datorii în perioada crizei creditelor.

Te-ar mai putea interesa și
Cele două provocări majore pentru industria ospitalității după majorarea TVA pentru ca afacerile să rămână profitabile
Cele două provocări majore pentru industria ospitalității după majorarea TVA pentru ca afacerile să rămână profitabile
Industria ospitalității se află în fața unei provocări majore: creșterea TVA de la 9% la 19%, ceea ce va afecta semnificativ activitatea multor operatori din sector, și care va veni la pachet......
Mihail Ion este numit vicepreședinte Retail în cadrul Raiffeisen Bank România
Mihail Ion este numit vicepreședinte Retail în cadrul Raiffeisen Bank România
Începând cu 1 iulie, Mihail Ion va prelua rolul de vicepreședinte Retail, responsabil pentru direcția strategică și ...
Senatorii americani au început duminică dezbaterile la proiectul de lege bugetară al lui Trump
Senatorii americani au început duminică dezbaterile la proiectul de lege bugetară al lui Trump
Senatorii americani au început duminică dezbaterile la mega-proiectul de lege bugetară dorită de Donald Trump, înainte ...
Elon Musk susține că Tesla a livrat prima mașină care s-a deplasat singură de la fabrică direct la client
Elon Musk susține că Tesla a livrat prima mașină care s-a deplasat singură de la fabrică direct la client
Șeful producătorului american de mașini electrice Tesla, Elon Musk, a anunțat pe rețeaua X, deținută tot de el, că ...