Trimiterea de spam şi vânzarea de date personale ar putea fi sancţionate cu blocarea accesului la internet

Transmiterea de spam-uri în mod repetat şi către un număr ridicat de adrese de poştă electronică, precum şi comercializarea ilegală a bazelor de date conţinând date personale ar putea fi sancţionate cu blocarea accesului la internet.
Economica.net - mar, 10 dec. 2013, 08:57
Trimiterea de spam şi vânzarea de date personale ar putea fi sancţionate cu blocarea accesului la internet

Propunerea a fost înaintată şi a agreată la întâlnirea dintre reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), ai Ministerului pentru Societatea Informaţională şi ai Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor.

La întâlnirea care a avut loc săptămâna trecută, aceştia au stabilit o serie de modalităţi de colaborare interinstituţională pentru asigurarea unei protecţii juridice eficiente a utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice faţă de proliferarea aşa-numitului ‘spam’.

Potrivit unui comunicat de presă remis marţi AGERPRES, cele trei instituţii au salutat propunerea aplicării unei sancţiuni de blocare a accesului la Internet, prin colaborare cu furnizorii de servicii de Internet, inclusiv prin intermediul ANISP, în cazul transmiterii de comunicări comerciale nesolicitate în mod repetat şi către un număr ridicat de adrese de poştă electronică şi, respectiv, în cazul comercializării ilegale a bazelor de date conţinând astfel de date personale.

‘Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, potrivit Legii nr. 506/2004, poate aplica amenzi contravenţionale în cazul transmiterii de comunicări comerciale fără consimţământul expres prealabil al destinatarului sau în alte condiţii ilegale, în cuantum cuprins între 5.000 lei şi 100.000 lei, iar pentru societăţile comerciale cu o cifră de afaceri de peste 5.000.000 lei, în cuantum de până la 2% din cifra de afaceri’, precizează sursa amintită.

La dezbaterea privind combaterea ‘spam’-ului au participat preşedintele ANSPDCP, Anca Opre, secretar de stat din partea MSI, Bebe Viorel Ionică, respectiv Radu Ghidiceanu, preşedintele ANISP.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...