Troica cere băncilor din Grecia să dea afară 18.000 de angajaţi, aproape 30% din personal

Economica.net
22 07. 2013
grecia_41362900_90586000_31054500

Băncile trebuie să-şi reducă personalul din Grecia prin concedieri sau plecări voluntare, potrivit cotidianului Proto Thema, citat de portalul GreekReporter.

Planul troicii prevede ca din sectorul bancar elen să plece 18.000 de angajaţi, dintr-un total de 60.000.

Marile bănci din Grecia trebuie să atingă ţintele de reducere a numărului de angajaţi în următorii doi ani. Piraeus Bank Grecia a anunţat, deja, un program de plecări voluntare vizând circa 10% din angajaţi.

Băncile elene au fost susţinute cu fonduri de zeci de miliarde de euro dintr-un împrumut primit de Grecia de la statele uniunii monetare, după ce au înregistrat pierderi foarte mari din participarea la un program de ştergere a peste 100 de miliarde de euro din datoria guvernului de la Atena.

În România sunt prezente toate cele mai mari patru bănci elene.

Astfel, Eurobank deţine Bancpost, National Bank of Greece este prezentă prin Banca Românească, iar Piraeus Bank şi Alpha Bank au operaţiuni sub brand propriu.