Troica creditorilor externi ai Greciei va lua o pauză de o săptămână

Delegaţia reprezentanţilor creditorilor internaţionali ai Greciei, care supraveghează programul de ajutor financiar al ţării, va lua "o pauză" în negocierile cu guvernul de la Atena, urmând să revină într-o săptămână, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Simon O'Connor.
Economica.net - vin, 21 sept. 2012, 14:20
Troica creditorilor externi ai Greciei va lua o pauză de o săptămână

Echipa compusă din oficiali ai Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional ar trebui să revină în Grecia în circa o săptămână, a spus O’Connor într-o conferinţă la Bruxelles.

„Pauza nu este un indiciu că ar exista probleme” în discuţiile privind programul de ajutor extern, a spus el.

O sursă din Ministerul de Finanţe elen a declarat, pentru AFP, că Troica va părăsi sâmbătă Grecia şi va reveni ulterior.

Reprezentanţii creditorilor trebuie să întocmească un raport asupra Greciei, de care depinde eliberarea următoarei tranşe de ajutor financiar extern. Raportul este aşteptat în luna octombrie.

Grecia negociază cu Troica pentru definitivarea unor reduceri de cheltuieli şi creşteri de venituri în valoare de 11,5 miliarde de euro. Guvernul de la Atena trebuie trebuie să mai identifice reduceri de cheltuieli de 2,5 miliarde de euro şi să prezinte modalităţi pentru creşterea cu 2 miliarde de euro a încasărilor veniturilor.

Te-ar mai putea interesa și
PPC se alătură DIGITALEUROPE și devine primul membru corporativ din Grecia și singura companie de electricitate din asociație
PPC se alătură DIGITALEUROPE și devine primul membru corporativ din Grecia și singura companie de electricitate din asociație
Grupul PPC s-a alăturat recent DIGITALEUROPE, principala asociație europeană care reprezintă industriile în curs de transformare digitală, informează compania greacă prin intermediul unui......
Cine s-ar fi așteptat la așa ceva? Trump dă vina pe Biden pentru scăderea economică a SUA din primul trimestru
Cine s-ar fi așteptat la așa ceva? Trump dă vina pe Biden pentru scăderea economică a SUA din primul trimestru
Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că datele economice slabe ale SUA, inclusiv o scădere a produsului ...
Ministerul Agriculturii vrea să ofere ajutoare de 1,4 miliarde de lei în 2025 pentru investiții în construirea de locuri de cazare pentru porci
Ministerul Agriculturii vrea să ofere ajutoare de 1,4 miliarde de lei în 2025 pentru investiții în construirea de locuri ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va acorda, în 2025, un ajutor de stat pentru investiţii în locuri ...
Ca urmare a rezultatului din 2024, Renault va plăti dividende de 2,20 de euro per acțiune, în creștere cu 19%
Ca urmare a rezultatului din 2024, Renault va plăti dividende de 2,20 de euro per acțiune, în creștere cu 19%
Adunarea Generală a Acționarilor Renault Group a aprobat astăzi plata unor dividende de 2,20 de euro per acțiune, în ...