Trump a inventat așa numitele gold card Trump, permise de rezidență permanentă în SUA, care costă 5 milioane de dolari

Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite vor începe în curând să vândă pentru aproximativ cinci milioane de dolari permise de rezidență permanentă, denumite gold card Trump, după modelul green card, scrie AFP, preluat de Agerpres.
AGERPRES - mie, 26 feb. 2025, 07:22
Trump a inventat așa numitele gold card Trump, permise de rezidență permanentă în SUA, care costă 5 milioane de dolari

„Oamenii bogați vor veni în această țară cumpărând acest card. Vor fi bogați, vor avea succes, vor cheltui mulți bani și vor plăti multe taxe și vor angaja mulți oameni”, a declarat președintele american presei la Casa Albă.

Vânzarea ar urma să înceapă în două săptămâni, a precizat el.

„Este un fel de green card, de rezident permanent în Statele Unite, dar la un nivel mai ridicat de sofisticare”, a declarat Donald Trump, precizând că această gold card le-ar permite titularilor să acceseze calea spre cetățenie pe termen lung.

Oligarhii ruși, dintre care majoritatea au fost sancționați de Statele Unite după invadarea Ucrainei de către Rusia, vor fi potențial eligibili să aplice pentru program.

„Cunosc niște oligarhi ruși care sunt oameni foarte buni”, a declarat Donald Trump. „Este posibil să fie eligibili”, a adăugat el.

Un program similar cu cel anunțat marți, EB-5, există deja în Statele Unite. Un green card de rezident permanent poate fi obținut de cetățenii străini care fac investiții de o anumită sumă în Statele Unite.

Dar, potrivit lui Howard Lutnick, ministrul american al comerțului, acest program existent este predispus la prea multe fraude și reprezintă „o modalitate de a obține un green card la preț scăzut. Prin urmare, el a anunțat că Statele Unite vor pune capăt programului EB-5.

”O să-l înlocuim cu gold card Trump”, a declarat el în Biroul Oval alături de președinte, care a făcut campanie în 2024 pentru restricții mai stricte asupra imigrației ilegale.

Potrivit președintelui american, gold cardul va permite să se aducă în IT oameni care creează locuri de muncă, oameni de un nivel foarte înalt.

„Cred că companiile vor plăti pentru a aduce oameni”, a declarat el. „Așadar, Apple și toate aceste companii care doresc ca oamenii să vină să lucreze pentru ei vor putea cumpăra un card”, a adăugat Donald Trump.

Precizând că deținătorii de carduri nu vor fi cetățeni, omul de afaceri republican s-a lăudat că ei vor plăti totuși impozite în Statele Unite.

Donald Trump a sugerat că Statele Unite ar putea beneficia de ‘vânzarea a poate un milion dintre aceste carduri, poate mai mult decât atât’.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră în vigoare de astăzi. Compania de curierat Sameday și-a anunțat clienții......
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ucrainene
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ...
Forţele aeriene ale Ucrainei au doborât în noaptea dintre ani şi în zorii zilei de 1 ianuarie 176 de drone lansate de ...
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un bar din stațiunea Crans-Montana, Elveţia
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un ...
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a zeci de persoane la Crans-Montana, ...
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni lansată în 2025
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni ...
PK Development a rambursat anticipat obligațiuni emise în vara anului trecut. Infinity Capital, Longshield Investment Group ...