Trump a primit-o la Casa Albă pe Angela Merkel, pe care a numit-o ”femeie extraordinară”

Economica.net
27 04. 2018
600d532b_259c_4f3c_80e1_6403916a55ef_w1023_r1_s_23779700

După ce cancelarul german s-a aşezat alături de el, în Biroul Oval, preşedintele american a lăudat ”o femeie extraordinară”, dând asigurări, în pofida unor momente reale de tensiuni în anul care a trecut, că a avut întotdeauna ”relaţii excelente” cu ea, potrivit News.ro.

Cei doi lideri şi-au strâns scurt mâna în Biroul Oval, însă reîntâlnirea lor nu a condus, fără vreo surpriză, la îmbrăţişări, bătăi pe spate şi semne ostentative de complicitate ca cele afişate de preşedintele american şi omologul său francez la începutul săptămânii.

Scurta vizită a lui Merkel, în cursul căreia este prevăzută o conferinţă de presă comună, contrastează cu ”vizita de stat” a lui Macron, în care acesta a avut dreptul la covorul roşu, dineu cu tartă de nectarine şi miel la Casa Albă.

Pe fond, discuţiile între preşedintele american, aflat la putere de 15 luni, şi cancelarul german, care a obţinut al patrulea mandat în urma mai multor luni de negocieri din care a ieşit slăbită, se anunţă deosebit de tensionate.

”Este important în această primă vizită în afara Europei să vin în Statele Unite pentru (…) a aprofunda şi mai mult relaţiile (între cele două ţări)”, a subliniat Merkel în declaraţii scurte, în care nu a evocat puncte de discordie.

Fostul om de afaceri din New York a promulgat taxe de 25% asupra importurilor de oţel şi de 10% asupra celor de aluminiu în martie, acuzându-şi partenerii comerciali de practici neloiale. Însă el a scutit Uniunea Europeană (UE) de la aceste taxe până la 1 mai.

Însă Larry Kudlow, principalul său consilier economic, a avertizat joi că scutirile vor fi prelungite doar dacă Statele Unite vor obţine concesii, evocând mai ales sectorul automobilelor.

Declaraţiile sale au antrenat un răspuns usturător din partea ministrului francez al Economiei şi Finanţelor Bruno Le Maire, care a dat asigurări că UE va reacţiona în cazul unui ”război comercial”. ”De ce am face concesii? În numele cui, în numele a ce?”, a tunat el.

Cancelarul german, care a sosit în capitala federală americană joi seara, îşi face puţine iluzii în acest dosar spinos.

”Este necesar să pornim de la principiul că taxele vamale vor fi acolo pe 1 mai”, a declarat un oficial guvernamental german, sub protecţia anonimatului. ”Va trebui să vedem ce vom face”.

Celălalt obiectiv al lui Merkel este să încerce să-l convingă pe preşedintele american că acordul în dosarul nuclear iranian este necesar să fie păstrat, altfel Teheranul putând să-şi reia drumul către dotarea cu arma nucleară şi să provoace o cursă a înarmării într-o regiune instabilă.