Trump a recunoscut că în perioada în care era președinte a amenințat statele europene că nu le va apăra în fața Rusiei dacă nu-și cresc cheltuielile militare

22 04. 2022
Donald Trump

Atât în timpul campaniei electorale cât şi după ce a ajuns preşedinte, Trump a descris adesea NATO drept o alianţă militară care ar trăi pe seama generozităţii Statele Unite, ţară care, consideră el, cheltuie prea mulţi bani pentru a apăra alte ţări ce-i sunt mai degrabă rivali decât parteneri.

În declaraţia sa de joi, el a susţinut totuşi că ameninţarea sa la care s-a referit a fost doar o strategie de ”bluff”, de cacealma, pentru a determina astfel statele NATO să crească bugetele alocate apărării.

Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord prevede că statele membre se angajează să apere orice altă ţară membră a Alianţei care ar fi atacată.

Însă la un summit, Donald Trump a sugerat că Washingtonul nu va onora acest angajament, pentru că ”toată lumea este un rău platnic”.

”Unul dintre preşedinţi m-a întrebat: ”Asta înseamnă că nu ne veţi apăra? Nu ne veţi apăra în faţa Rusiei?”. Iar eu i-am răspuns: exact asta vreau să spun”, a afirmat Trump în intervenţia sa la un eveniment al fundaţiei conservatoare Heritage.

”Dacă aş fi răspuns ”Nu, nu asta vreau să spun”, atunci de ce ar mai fi plătit ei?”, a explicat fostul preşedinte strategia sa de a juca la cacealma pentru a forţa statele NATO să cheltuie mai mult pentru înarmare.

”Noi apărăm Europa şi, în acelaşi timp, ei ne jefuiesc, ne jefuiesc foarte foarte serios”, a pretins Trump în declaraţia sa de joi, menţinându-şi astfel opiniile pe care le avea când era la Casa Albă.

Pe de altă parte, el s-a declarat ”stupefiat” că această ameninţare a sa adresată altor ţări din NATO nu a fost niciodată dezvăluită de mass-media.