Trump are Coronavirus. A fost testat pozitiv
„În seara aceasta, Prima Doamnă şi eu însumi am fost testaţi pozitiv la COVID-19”, a anunţat pe Twitter preşedintele primei puteri mondiale. „Intrăm imediat în carantină şi în procesul nostru de recuperare. Vom reuşi ÎMPREUNĂ”, şi-a exprimat convingerea Donald Trump, scrie Agerpres.
Hope Hicks, care s-a alăturat echipei de campanie a magnatului în domeniului imobiliarelor încă în 2016, face parte din cercul foarte apropiat al preşedintelui Trump. După ce a ocupat prestigiosul post de director de comunicare al Casei Albe, ea l-a părăsit temporar pentru a se angaja la grupul Fox, care administrează postul de Fox News, înainte de a reveni la Casa Albă. Discretă în mass-media, însă foarte influentă în culise, această fost manechin, care a lucrat şi pentru Ivanka Trump la New York, a avut mereu acces liber la preşedintele Trump, care nu a emis niciodată nici cea mai mică rezervă la adresa ei.
Medicul Casei Albe, Dr. Sean Conley, a anunţat la rândul său, într-un comunicat dat publicităţii de executivul american, că Donald Trump şi Prima Doamnă au fost testaţi pozitiv la COVID-19, dar „ambii se simt bine”. Dr. Sean Conley a precizat că se aşteaptă ca preşedintele să continue să-şi exercite funcţiile „fără perturbări” şi că va rămâne la Casa Albă în timpul „convalescenţei sale”.
Casa Albă a anunţat de asemenea că preşedintele Donald Trump şi-a anulat deplasarea în Florida, ce ar fi trebuit să aibă loc vineri, pentru o întâlnire de campanie, odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie.
Până la ora actuală, pandemia cu noul tip de coronavirus a făcut peste 207.000 de morţi în SUA, de departe ţara cea mai afectată din lume.
Modul în care Donald Trump a gestionat epidemia a stârnit numeroase critici, atât din partea adversarilor săi, cât şi din partea oamenilor de ştiinţă şi chiar a unor parlamentari din propria sa tabără. Trump este acuzat că a transmis semnale contradictorii şi confuze, dar şi că a dat dovadă de lipsă de compasiune în faţa ravagiilor provocate de COVID-19. Potrivit sondajelor, o foarte mare majoritate dintre americani condamnă sever acţiunile lui Donald Trump pe acest front.