Trump asigură că e foarte „mulţumit” de creşterea tarifelor la importurile chinezeşti, înaintea unei noi runde de negocieri

Economica.net
08 05. 2019
trump_76859687_84881600

„Motivul pentru care China încearcă renegocierea Acordului Comercial este SPERANŢA sinceră că va putea ‘negocia’ cu Joe Biden sau cu unul dintre foarte slabii Democraţi”, a explicat liderul de la Casa Albă într-unul din tweet-urile sale matinale.

„Ghici ce, n-o să fie aşa! China tocmai ne-a informat că vicepremierul lor vine în SUA să încheie un acord. Vom vedea, dar eu sunt foarte mulţumit cu peste 100 de Miliarde pe an intrând din tarife în vistieria SUA”, a adăugat Trump.

Echipa chineză aşteptată la negocierile de joi şi vineri de la Washington este condusă de Liu He, considerat foarte apropiat de preşedintele Xi Jinping.

Washingtonul a impus taxe vamale de 25% pentru importuri din China în valoare de 50 de miliarde de dolari şi de 10% pentru mărfuri de 200 de miliarde de dolari şi a ameninţat că va taxa toate importurile chinezeşti – în valoare de 539,5 miliarde de dolari în 2018 – în cazul în care partea chineză nu-i acceptă condiţiile.

Luni, reprezentantul american pentru comerţ (USTR), Robert Lighthizer, şi ministrul de finanţe Steven Mnuchin au indicat că Beijingul a revenit asupra angajamentelor asumate în rundele de negociere precedente, ceea ce compromite semnarea unui tratat pentru a pune capăt războiului comercial dintre cei doi giganţi.

Acest anunţ a survenit după ce duminică Trump a ameninţat pe Twitter cu o majorare suplimentară a tarifelor vamale de 10 până la 25% asupra unor importuri chinezeşti în valoare de 200 miliarde de dolari, afirmând că negocierile avansează „prea lent”.

Miercuri, în semn că nu a fost vorba de o simplă ameninţare pentru ca Beijingul să accepte cerinţele americane, biroul lui Lighthizer a remis Monitorului Oficial al SUA textul cu notificarea noii majorări de tarife. Monitorul Oficial american a precizat că notificarea urmează să fie publicată joi, iar majorarea trebuie să intre în vigoare de vineri ora 04.01 GMT, cu excepţia situaţiei în care Beijingul şi Washingtonul ajung la un compromis.
Într-un comunicat difuzat miercuri după-amiaza, Ministerul chinez al Comerţului a subliniat că Beijingul „regretă profund” anunţata creştere a tarifelor şi că va fi „forţat să ia contramăsuri” dacă se va concretiza, notând că escaladarea fricţiunilor comerciale este contrară intereselor SUA şi Chinei, dar şi ale întregii lumi.

Pe lângă reducerea uriaşului deficit comercial american (378,73 miliarde de dolari în 2018), administraţia Trump vrea ca Beijingul să pună capăt transferurilor forţate de tehnologie americană, „furturilor” de proprietate intelectuală sau subvenţiilor acordate companiilor publice chineze. Responsabilii americani cer de asemenea un mecanism de verificare a aplicării acordului.

Donald Trump estimează că partea americană este pe o poziţie de forţă în această rundă de negocieri, bazându-se între altele pe o conjunctură favorabilă. Creşterea economică americană a fost mai puternică decât s-a anticipat în primul trimestru (+3,2%), în timp ce rata şomajului (3,6%) a scăzut la nivelul cel mai mic din 1969.

În schimb, comerţul exterior al Chinei a fost în declin în aprilie, cu o scădere anuală de 2,7% a exporturilor, care în martie înregistrau o creştere de 14,2%.

Totuşi, excedentul comercial al Chinei în schimburile comerciale cu SUA, aflat în centrul disputei, a rămas stabil, iar incertitudinea legată de rezultatul negocierilor de joi şi vineri, care afectează de luni bursele de pe plan mondial, a continuat să se resimtă şi miercuri.