Trump: Cine face afaceri cu Iranul nu va face afaceri cu America
„Oricine face afaceri cu Iranul nu va face afaceri cu Statele Unite. Eu cer pacea mondială, mimic mai puţin”, a scris Trump pe Twitter.
Acest prim val de sancţiuni americane, care a intrat în vigoare marţi, la ora 4.01 GMT (7.01, ora României), cuprinde blocări ale tranzacţiilor financiare şi importurilor de materii prime, dar şi măsuri care penalizează achizţii în sectorul auto şi aviaţiei comerciale, scrie News.ro.
El va fi urmat, în noiembrie, de măsuri vizând sectorul petrolier, al gazelor naturale şi Banca centrală.
Aceste sancţiuni urmează să afecteze puternic o economie iraniană care se resimte, afectată de un nivel ridicat al şomajului şi de o inflaţie puternică. Rialul iranian s-a depreciat, pierzându-şi două treimi din valoare în şase luni.
Preşedintele iranian Hassan Rohani le-a catalogat drept un „război psihologic”, menit să semene „discordie între iranieni”.
Uniunea Europeană şi-a exprimat regretul faţă de reimpunerea lor şi s-a angajat să apere firme care fac ”afaceri legale”.
Reimpunerea sancţiunilor are loc în urma retragerii Statelor Unite, în mai, din acordul în dosarul nuclear iranian.
Acordul, negociat în timpul preşedinţiei lui Barack Obama, prevede va Iranul să-şi limiteze activităţile nucleare în schimbul ridicării sancţiunilor.
Trump a catalogat acordul drept „părtinitor”, „dezastruos” şi „cel mai prost pe care l-am văzut vreodată” şi crede că o sporire a presiunilor economice va obliga Iranul să încheie un nou acord şi să-şi pună capăt acţivităţilor ”maligne”, scrie BBC.
Tweet-ul pe care l-a postat marţi reprezintă un avertisment adresat partenerilor de afaceri, după ce UE a anunţat că va încerca să protejeze companii care continuă să facă comerţ cu Iranul.
El a făcut în acest mesaj postat pe Twitter elogiul „sancţiunilor celor mai muşcătoare impuse vreodată” şi a anunţat că ”se ridică la alt nivel” în noiembrie.