Trump deschide calea pentru noi foraje petroliere în largul coastelor SUA

Economica.net
29 04. 2017
diamond_offshore__ocean_endeavour_51574100

‘Deschidem… Astăzi dezlănţuim energia Americii şi deschidem calea pentru mii şi mii de locuri de muncă bine plătite în sectorul energetic american’, a declarat Trump la semnarea ordinului denumit America-First Offshore Energy Strategy (strategia energetică offshore America pe primul loc).

Înainte de sfârşitul primelor 100 de zile ca preşedinte, Donald Trump dă astfel curs unei promisiuni de campanie, de a elimina restricţiile legate de mediu care, după părerea sa, pun piedici în calea dezvoltării energetice fără a aduce beneficii palpabile.

Reuters apreciază însă că ordinul ar putea să nu producă efecte semnificative, fiindcă cererea de noi perimetre a industriei petroliere este redusă. Preţul ţiţeiului este mic, iar producţia pe continent este în creştere. Agenţia a analizat datele guvernamentale şi a observat o scădere cu peste 75% a concesiunilor în centrul Golfului Mexic, din 2012 până anul acesta. Preţul licitat pe unitatea de suprafaţă este cu 50% mai mic, la fel şi suprafaţa pentru care s-au prezentat oferte. Cifrele sunt similare şi pentru vestul golfului.

Cu câteva luni înainte de sfârşitul mandatului său la Casa Albă, preşedintele Obama a interzis noi foraje în apele americane din oceanele Atlantic şi Arctic, protejând 46,5 milioane de hectare în jurul peninsulei Alaska şi 1,5 milioane de hectare de pe coasta de est a Statelor Unite. Decizia sa a fost influenţată de scurgerea masivă de ţiţei în Golful Mexic produsă de BP în 2010.