„Vom produce cel puţin 100 de milioane de doze până la sfârşitul anului şi, probabil, multe altele, sute de milioane de doze vor fi disponibile în fiecare lună şi vom avea suficiente vaccinuri pentru toţi americanii până în aprilie”, a declarat preşedintele american în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă, reiterându-şi optimismul cu privire la rezultatul studiilor clinice în curs de desfăşurare a vaccinurilor experimentale.
Donald Trump nu a specificat ce producători vor putea livra aceste vaccinuri, dar două companii, Moderna şi Pfizer, sunt în faza 3 activă a studiilor clinice, prima aşteptând rezultatele în noiembrie, iar a doua în octombrie.
Moderna şi Pfizer au deja contracte cu executivul american pentru livrarea a sute de milioane de doze, iar oficialii din domeniul sănătăţii au început pregătirile pentru a putea stoca şi livra primele doze încă din octombrie, precum şi în în termen de 24 de ore după ce va fi primită autorizaţia din partea Agenţiei pentru medicamente.
Fiecare vaccin ar urma să fie injectat în două doze separate, la un interval de trei sau patru săptămâni.
Data disponibilităţii unui vaccin reprezintă un subiect în campania pentru alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie. Candidatul democrat Joe Biden susţine că nu are încredere în Donald Trump în privinţa garantării integrităţii procesului de omologare ştiinţifică.