Trump ameninţă să sisteze finanţarea federală pentru asigurările de sănătate

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat sâmbătă să sisteze finanţarea federală de care beneficiază asigurătorii, în cazul în care Congresul nu adoptă o nouă lege care să abroge reforma sistemului medical impusă de Barack Obama, relatează AFP.
Economica.net - Dum, 30 iul. 2017, 06:44
Trump ameninţă să sisteze finanţarea federală pentru asigurările de sănătate

Într-un mesaj publicat pe Twitter sâmbătă, preşedintele american a avertizat: „Dacă o nouă lege a sănătăţii nu este aprobată rapid, ajutoarele financiare pentru companiile de asigurare, iar asistenţa financiară pentru membrii Congresului va înceta foarte repede!”

Prima parte a tweetului său pare să vizeze cei aproximativ opt miliarde de dolari, subvenţii virate de statul federal asiguratorilor pentru a scădea preţul asigurărilor de medicale pentru familii cu venituri scăzute.

A doua parte se referă, aparent, la cotizaţiile virate de stat pentru mecanismul specific de asigurare care a fost implementat pentru aleşi şi personalul Congresului, în urma reformei Obama din 2010.

Anunţul lui Trump vine în condiţiile în care Senatul a respins în noaptea de joi spre vineri un text menit să abroge Obamacare. Trei senatori republicani – John McCain, Susan Collins şi Lisa Murkowski – şi-au alăturat vocile democraţilor pentru a respinge textul, cu 51 de voturi împotriva şi 49 pentru.

Oprirea subvenţiilor federale ar putea determina asiguratorii să îşi crească semnificativ tarifele.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...