Trump, la întâlnirea cu Iohannis: Un aliat de încredere. Avem un Parteneriat măreţ

Preşedintele american, Donald Trump, a apreciat, vineri, în debutul discuţiilor cu omologul său român, Klaus Iohannis, relaţia dintre SUA şi România, catalogând drept 'măreţ' Parteneriatul dintre cele două ţări. 
Economica.net - vin, 09 iun. 2017, 19:00
Trump, la întâlnirea cu Iohannis: Un aliat de încredere. Avem un Parteneriat măreţ

‘Este o onoare să vă avem aici, un aliat de încrede, o ţară minunată, o relaţie excelentă’, a spus Donald Trump, la începutul întâlnirii cu Klaus Iohannis, în Biroul Oval.

La rândul său, preşedintele Iohannis s-a declarat onorat să se afle la Casa Albă.

‘Este o mare plăcere şi o onoare să mă aflu aici. Aştept cu nerăbdare să discutăm despre Parteneriatul nostru’, a spus şeful statului.

În context, Donald Trump a replicat: ‘Da, un Parteneriat măreţ’.

Preşedintele Klaus Iohannis are discuţii tete-a-tete şi oficiale cu preşedintele american Donald Trump, iar la final cei doi vor susţine declaraţii de presă comune.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...