Trump, la scurt timp după ce a ajuns la Roma: Rusia și Ucraina sunt foarte aproape de un acord și trebuie să se întâlnească acum la cel mai înalt nivel pentru a-l finaliza

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că Rusia şi Ucraina sunt "foarte aproape de un acord" şi a cerut celor două părţi se întâlnească pentru a-l finaliza, relatează sâmbătă AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 26 apr. 2025, 09:54
Trump, la scurt timp după ce a ajuns la Roma: Rusia și Ucraina sunt foarte aproape de un acord și trebuie să se întâlnească acum la cel mai înalt nivel pentru a-l finaliza

„Sunt foarte aproape de un acord şi cele două părţi ar trebui să se întâlnească acum, la cel mai înalt nivel, pentru a-l finaliza”, a scris preşedintele american pe platforma sa Truth Social, la scurt timp după sosirea la Roma.

Preşedintele american a sosit vineri seara la Roma pentru a asista la funeraliile Papei Francisc, efectuând prima sa călătorie în străinătate de la revenirea la Casa Albă, în ianuarie.

Donald Trump şi prima doamnă Melania Trump au aterizat pe aeroportul Leonardo da Vinci din Roma, potrivit unui jurnalist AFP care a călătorit la bordul Air Force One.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că „ar dori” să aibă o întrevedere cu omologul său american la Vatican, dar a anunţat vineri că nu este sigur dacă va putea asista la funeraliile Papei Francisc.

Zeci de şefi de stat şi de guvern şi-au confirmat prezenţa, sâmbătă, la Roma, la funeraliile Papei Francisc, decedat luni.

Vaticanul a anunţat joi prezenţa a 50 de şefi de stat şi a zece suverani în exerciţiu, iar „în acest stadiu, 130 de delegaţii (străine, n.r.) sunt confirmate pentru funeraliile Papei Francisc”, care vor avea loc în Piaţa Sfântul Petru.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...