Trump laudă UE deoarece a rămas unită după votul pentru Brexit
‘Mă gândeam, când s-a întâmplat asta, că alte ţări vor urma, dar cred într-adevăr că UE este pe cale să se regrupeze’, a declarat Donald Trump în legătură cu Brexitul.
Preşedintele american a felicitat blocul european pentru că a realizat ‘o treabă foarte bună pentru a se reuni’ după şocul rezultatelor referendumului de la 23 iunie.
Pe de altă parte, el a felicitat UE că a adoptat, în ultimele luni, ‘un spirit diferit pentru a rămâne unită’.
Aceste afirmaţii ale preşedintelui Statelor Unite sunt complet diferite faţă de cele pe care le-a făcut în ianaurie.
‘Alte ţări vor părăsi’ UE urmând exemplul Londrei, a prezis el după votul Brexitului pe care l-a descris atunci ca fiind ‘un mare lucru’.
Afirmaţiile sale, făcute cu prilejul unui interviu acordat în comun cotidianelor The Times şi Bild cu câteva zile înainte de instalarea la Casa Albă, au provocat iritarea liderilor europeni.
Preşedintele francez, François Hollande, a răspuns că UE ‘nu are nevoie de sfaturi din exterior pentru a i se spune ce are de făcut’.
La rândul său, cancelarul german, Angela Merkel, a replicat că ‘noi, europenii, ne avem destinul în mâini’.
În interviul acordat cotidianului Financial Times, Donald Trump a afirmat că Brexitul va fi pozitiv pentru ambele părţi care se vor afla la masa negocierilor.
‘Cred că va fi un lucru excelent pentru Marea Britanie şi, de asemenea, un lucru foarte, foarte bun pentru UE’, a declarat el.
Miercuri, Londra a declanşat oficial procedura de separare de Uniunea Europeană, suscitând un răspuns oficial al Washingtonului.
‘Respectăm voinţa alegătorilor britanici’, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.
‘Oricare va fi viitorul relaţiei dintre Marea Britanie şi UE, dorim ca Marea Britanie să rămână un lider puternic în Europa (…) şi în lume’, a adăugat el.
O anumită tensiune persistă, totuşi, între Bruxelles şi Washington. Ea s-a manifestat joi când preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat în glumă că este pregătit să sprijine mişcările de independenţă din Statele Unite dacă Donald Trump nu pune surdină susţinerii Brexitului.