Trump poate decide restabilirea ajutorului militar pentru Ucraina, dacă se vor iniția negocieri de pace cu Rusia

Președintele american Donald Trump va examina restabilirea ajutorului militar pentru Ucraina dacă vor fi inițiate negocieri de pace și dacă vor fi întreprinse măsuri de sporire a încrederii, a declarat miercuri consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Mike Waltz, relatează Reuters.
AGERPRES - J, 06 mart. 2025, 13:23
Trump poate  decide restabilirea ajutorului militar pentru Ucraina, dacă se vor iniția negocieri de pace cu Rusia

Trump a oprit luni ajutorul militar acordat Ucrainei de SUA, încercând astfel să-l determine pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să adopte o atitudine mai conciliantă față de un acord de pace cu Rusia, după altercația verbală pe care ei au avut-o vineri în Biroul Oval, unde Trump i-a reproșat lui Zelenski lipsa voinței de pace și l-a avertizat că dacă nu încheie un acord cu Rusia nu va mai putea conta pe sprijinul SUA, în timp ce președintele ucrainean a insistat ca țara sa să primească garanții de securitate.

Eșecul acestui summit nu a permis nici semnarea acordului americano-ucrainean prin care Statele Unite vor avea un acces preferențial la resursele minerale ucrainene, acord de care Trump a condiționat sprijinul pentru Ucraina.

Totuși, marți seară, președintele american a declarat că a primit din partea omologului său ucrainean o scrisoare prin care acesta și-a exprimat disponibilitatea de a veni la masa negocierilor și de asemenea de a semna acordul privind exploatarea mineralelor ucrainene.

La rândul său, Zelenski a postat pe rețeaua socială X un mesaj în care afirmă că el și echipa sa sunt pregătiți să lucreze sub conducerea puternică a președintelui Trump pentru a obține o pace durabilă.

Waltz a descris scrisoarea lui Zelenski drept un prim pas bun, pozitiv. În prezent, oficialii poartă discuții cu privire la data, locul și echipa de negocieri care să desfășoare tratative pentru încheierea războiului, a precizat consilierul lui Trump, într-un interviu acordat postului Fox News.

„Vorbim deja despre măsuri de sporire a încrederii pe care le vom înainta apoi rușilor și vom testa această parte”, a adăugat Mike Waltz, fără a preciza care ar fi măsurile la care se referă.

„Cred că dacă putem stabili aceste negocieri și să avansăm către aceste negocieri și, de fapt, să punem pe masă unele măsuri de sporire a încrederii, atunci președintele va analiza cu atenție ridicarea acestei pauze’ în furnizarea de arme și muniții către Ucraina”, a mai spus consilierul Casei Albe.

Președintele Zelenski a insistat pentru o întâlnire în tete-a-tete cu Trump pentru a încerca să-l convingă pe acesta să sprijine abordarea Kievului, întâlnire pe care a obținut-o, dar care s-a încheiat dezastruos, diferența lor de viziune conducând la o ceartă între ei în fața camerelor de luat vederi.

Trump și vicepreședintele său, J. D. Vance, i-au spus lui Zelenski să încheie un acord de pace cu Rusia, altfel nu va mai putea conta pe sprijinul SUA, atenționându-l că se află într-o poziție slabă de negociere și că se joacă cu al Treilea Război Mondial. De partea sa, Zelenski a spus că refuză concesiile față de președintele rus Vladimir Putin și a cerut garanții de securitate pentru a accepta un acord de pace.

Trump și Putin au convenit deja lansarea unor discuții de pace, în timp ce Kievul și europenii se tem că acești doi președinți ar putea încheia înțelegeri peste capul lor și cer să fie primiți la masa negocierilor.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Lanţul de magazine Aurora, cu preţuri de la 1 leu, face angajări. Intră şi în Bulgaria unde recrutează manager de expansiune
Lanţul de magazine Aurora, cu preţuri de la 1 leu, face angajări. Intră şi în Bulgaria unde recrutează manager de ...
Retailerul Aurora din Ucraina, care vinde produse al căror preţ începe de la 1 leu, se extinde în România şi angajează lucrători comerciali, manageri de magazine şi specialişti expansiune.......
A început a treia rundă de negocieri directe de pace în Rusia și Ucraina, la Istanbul, sub președinția Turciei
A început a treia rundă de negocieri directe de pace în Rusia și Ucraina, la Istanbul, sub președinția Turciei
A treia rundă de convorbiri directe între delegaţiile ucraineană şi rusă, consacrate încetării conflictului militar ...
Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro
Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro
Piaţa imobiliară din Bulgaria este pregătită pentru o creştere semnificativă a preţurilor în 2025, urmată de un ...
Angajații TikTok din Berlin au intrat grevă împotriva planului de concedieri a aproape 40% din personal
Angajații TikTok din Berlin au intrat grevă împotriva planului de concedieri a aproape 40% din personal
Angajaţii reţelei de socializare chineze TikTok de la Berlin au intrat în grevă miercuri pentru a protesta faţă de ...