Trump promite o ripostă „de o mie de ori mai puternică” decât orice atac al Iranului

Preşedintele Donald Trump a promis luni o ripostă a SUA "de o mie de ori mai puternică" decât orice atac al Iranului, după informaţii de presă conform cărora Teheranul ar intenţiona să asasineze o ambasadoare americană, informează AFP citat de Agerpres.
Economica.net - mar, 15 sept. 2020, 07:46
Trump promite o ripostă

„Orice atac din partea Iranului, indiferent sub ce formă, împotriva SUA va fi urmat de un atac contra Iranului, (atac) ce va fi de o mie de ori mai puternic ca magnitudine!”, a scris Donald Trump pe Twitter.

Potrivit site-ului de informaţii Politico, care citează doi responsabili americani sub acoperirea anonimatului, serviciile de informaţii americane cred că regimul de la Iran intenţionează să o asasineze pe ambasadoarea SUA în Africa de Sud, Lana Marks, o apropiată a lui Donald Trump.

Ameninţarea, detectată încă din primăvară, a devenit mai precisă în ultimele săptămâni, potrivit surselor Politico, în condiţiile în care Teheranul intenţionează să răzbune moartea generalului său Qassem Soleimani, ucis în ianuarie într-un atac american în Irak, la ordinul preşedintelui american.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a afirmat luni că ia aceste informaţii în serios.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe iranian a apreciat că este vorba de „informaţii false”, „lipsite de fundament”. Purtătorul său de cuvânt a evocat „metode repetitive şi care provoacă greaţă, menite să creeze un climat anti-iranian pe scena internaţională”. Iranul „a demonstrat adeziunea sa durabilă la principiile şi cutumele diplomaţiei internaţionale”, în timp ce administraţia Trump „a acţionat cu dispreţ faţă de numeroase norme şi metode internaţionale acceptate”, a afirmat el.

Preşedintele american a retras SUA în 2018 din acordul internaţional asupra programului nuclear iranian, apreciind că acest text este insuficient pentru a împiedica Teheranul să se doteze cu o bombă atomică şi pentru a îngrădi influenţa sa „nefastă” în Orientul Mijlociu.

Însă, în pofida sancţiunilor americane fără precedent, campania sa de „presiune maximă” nu a favorizat negocierea unui nou acord, obiectiv afişat de miliardarul republican, iar tensiunile între cele două ţări inamice rămân puternice.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
Grupul Renault a surprins întreaga industrie auto cu un anunț neașteptat și mai mult decât surprinzător. Luca de Meo, cel care a condus în ultimii ani compania care deține și marca Dacia,......
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, s-a împotrivit unui plan prin care Israel dorea să îl elimine ...
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Listarea la Bursa de Valori București (BVB) reprezintă un pas important pentru orice companie care dorește să atragă ...
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Consumatorii vulnerabili vor primi sprijin pentru facturile la energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieţei, mecanismul ...