Trump reacţionează la atacul din Marea Britanie cu o aparentă critică la adresa primarului londonez Sadiq Khan
Cel puţin şapte oameni au murit şi alţi 48 au fost răniţi în atacul terorist şi primarul Londrei afirmă că ‘nu este niciun motiv’ ca britanicii să se alarmeze’, a scris Trump în mesaj. Totodată preşedintele american a cerut duminică lumii întregi să înceteze să fie ‘corectă politic’ pentru a asigura securitatea oamenilor.
Anterior, Khan a afirmat că britanicii nu ar trebui să se alarmeze că văd o prezenţă mai mare a forţelor de poliţie pe străzile Londrei după incident.
El a fost ales anul trecut primar al Londrei, fiind primul musulman care conduce o importantă capitală occidentală.
Trei atacatori au intrat sâmbătă noaptea cu o dubă în pietoni pe Podul Londrei, după care au înjunghiat oameni pe stradă în zona Pieţei Borough. Cei trei atacatori au fost fost împuşcaţi mortal de poliţie.