Trump recunoaşte că demiterea lui Comey ar putea să prelungească investigaţia FBI cu privire la Rusia

Preşedintele Donald Trump recunoaşte că s-a temut că decizia sa de a-l demite pe directorul Biroul Federal de Investigaţii (FBI) ar putea să creeze confuzie printre americani şi ar putea să prelungească investigaţia agenţiei cu privire la presupusa implicare a ruşilor în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Însă, o explicaţie contradictorie a venit de la Casa Albă, transmite CNN.
Economica.net - vin, 12 mai 2017, 05:50
Trump recunoaşte că demiterea lui Comey ar putea să prelungească investigaţia FBI cu privire la Rusia

Însă, preşedintele şi-a dus la capăt decizia în ciuda acestor temeri.

„Când am făcut asta, mi-am zis atunci că poate asta îi va nedumeri pe oameni”, a precizat Donald Trump.

Miliardarul republican susţine că a luat decizia grea de a-l demite pe directorul agenţiei „pentru a face un lucru corect pentru americani”.

Preşedintele Trump a recunoscut inclusiv că demiterea lui James Comey riscă să prelungească şi, prin urmare, să îngreuneze investigaţia deschisă de FBI cu privire la presupusa implicare a ruşilor în alegerile prezidenţiale din SUA şi la posibilele legături dintre asociaţii campaniei republicane şi agenţii Kremlinului.

Însă, această declaraţie contrazice inclusiv comentariile venite din partea Casei Albe.

Anterior, adjuncta purtătorului de cuvânt prezidenţial a declarat că demiterea lui Comey ar urma chiar să grăbească şi să uşureze investigaţia FBI cu privire la implicarea ruşilor în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

„Vrem ca asta să ajungă la o concluzie, vrem să se ajungă la o concluzie cu integritate. Şi credem că, prin demiterea directorului Comey, am făcut paşi în direcţia corectă”, a completat adjuncta Sarah Huckabee Sanders.

Donald Trump a promis că vrea continuarea investigaţiei FBI.

„Dacă Rusia a lansat atacuri cibernetice, dacă Rusia a făcut orice în legătură cu alegerile noastre, atunci eu vreau să ştiu”, a declarat liderul de la Casa Albă.

Preşedintele Trump a semnat miercuri noaptea scrisoarea de demitere a directorului Comey.

Comey a fost surprins de vestea demiterii sale, acesta se adresa agenţiilor FBI din Los Angeles, atunci când un membru al echipei sale l-a infomat printr-un bilet că tocmai a fost eliberat din funcţie de către administraţia Trump. Iniţial, acesta a crezut că este vorba de o farsă şi a început să râdă în faţa agenţiilor FBI din Los Angeles.

Mulţi politicieni şi-au exprimat surprinderea că directorul agenţiei ar trebui să fie demis pentru modul în care a gestionat investigaţia cu privire la e-mailurile lui Hillary Clinton, având în vedere că Trump l-a lăudat anterior pe Comey.

În ultimele zile ale campaniei electorale, Trump l-a catalogat pe Comey drept curajos pentru redeschiderea investigaţiei cu privire la e-mailurile lui Clinton.

„Ceea ce a făcut i-a restabilit reputaţia”, a concluzionat atunci Trump.

Democraţii l-au criticat adeseori pe Comey pentru modul în care a condus investigaţia cu privire la e-mailurile lui Hillary Clinton, acuzând că redeschiderea neîntemeiată a investigaţiei cu doar două săptămâni înainte de alegeri a costat-o pe aceasta lupta pentru Casa Albă.

James Comey a precizat săptămâna trecută că ar fi „greţos” ca cineva să creadă că redeschiderea investigaţiei pe 28 octombrie a influenţat într-un anumit mod rezultatele alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.

Însă, Clinton a declarat că era în drum spre o victorie sigură înainte de publicarea scrisorii directorului FBI, care a redeschis investigaţia cu privire la e-mailurile candidatei democrate după descoperirea unor noi dovezi pe dispozitivele deţinute de Anthony Weiner.

Directorul FBI a susţinut în faţa congresmenilor că Huma Abedin a trimis sute de mii de e-mailuri clasificate ale prezidenţiabilei democrate către soţul ei, Anthony Weiner.

Însă, un reprezentant al agenţiei a clarificat recent eroarea comisă de Comey, fiind vorba de 49.000 de e-mailuri trimise pentru printare lui Weiner, dintre care doar 12 e-mailuri conţineau informaţii clasificate şi erau copii ale unor e-mailuri deja verificate de către agenţii FBI.

Te-ar mai putea interesa și
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României, cel puțin pe termen scurt. Vom afla cine va fi prim ministru, dar și cine va conduce cele două camere ale Parlamentului, Senatul și......
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Ilie Bolojan, președintele PNL, a ieșit cu declarații arătând că PNL va avea șase miniștrii. Iată care sunt. PSD ...
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ...
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...