Trump scapă de o nouă tentativă de asasinat

Poliţia federală americană FBI a anunţat duminică după-amiază că investighează "o presupusă tentativă de asasinat" care l-a vizat din nou pe Donald Trump, candidatul republican fiind "în siguranţă" şi un suspect fiind arestat, notează AFP.
AGERPRES - lun, 16 sept. 2024, 08:56
Trump scapă de o nouă tentativă de asasinat

Într-un context de campanie prezidenţială deosebit de tensionată, cu aproximativ 50 de zile înainte de alegerile din 5 noiembrie, fostul preşedinte, care se afla la clubul său de golf din Florida, este „în siguranţă după ce au fost semnalate focuri de armă în vecinătatea sa”, a declarat Steven Cheung, director de comunicare pentru campania lui, scrie Agerpres.

Poliţia federală americană a spus într-un comunicat că anchetează asupra a „ceea ce pare a fi o tentativă de asasinat împotriva fostului preşedinte Trump”.

Secret Service, poliţia de elită însărcinată cu protecţia preşedinţilor, foştilor preşedinţi şi personalităţilor politice importante, a anunţat, de asemenea, o anchetă asupra acestor focuri de armă care au avut loc „cu puţin timp înainte de orele 14.00 (18.00 GMT)”.

Mai mulţi agenţi ai săi „au deschis focul asupra unui bărbat înarmat” care se afla în apropierea terenului de golf al lui Donald Trump şi a fost găsită o puşcă AK-47 cu lunetă, împreună cu două rucsacuri şi echipamente de înregistrare video, au precizat autorităţile într-o conferinţă de presă.

Suspectul a fugit la volanul unei maşini negre, dar un martor a ajutat poliţia să identifice vehiculul, iar autorităţile l-au găsit.

„Am reţinut pe cineva care este un potenţial suspect”, a declarat şeriful comitatului Palm Beach, Ric Bradshaw, la conferinţa de presă.

Motivele presupusului atacator sunt necunoscute.

Acest incident intervine într-o campanie deja total nebună în care cu câteva săptămâni înainte candidatul republican a scăpat de o tentativă de asasinat, preşedintele democrat Joe Biden a renunţat să candideze pentru un nou mandat, iar vicepreşedinta Kamala Harris l-a înlocuit în scurt timp.

Joe Biden şi Kamala Harris au spus că sunt „uşuraţi” că Donald Trump este „în siguranţă”. Potrivit unui comunicat al Casei Albe, preşedintele şi vicepreşedinta Statelor Unite sunt „informaţi în mod regulat de către echipele lor”.

Pe 13 iulie, fostul preşedinte (2017-2021) care aspiră să revină la Casa Albă a fost rănit la ureche de focuri de armă care au făcut un mort şi doi răniţi în rândul participanţilor la un miting în Pennsylvania, unul dintre cele şase sau şapte state-cheie ale alegerilor prezidenţiale, în nord-estul ţării.

Imaginile lui Donald Trump, cu sângele curgând pe faţă şi cu pumnul ridicat, au făcut înconjurul lumii şi au bulversat campania pentru alegerile din 5 noiembrie.

Acest fiasco de securitate a dus la demisia şefei Secret Service şi trimiterea în concediu administrativ a cel puţin cinci agenţi ai acestei unităţi.

O săptămână mai târziu, pe 21 iulie, sub presiunea propriei sale tabere democrate după o dezbatere dezastruoasă în faţa lui Donald Trump, preşedintele Biden, 81 de ani, a renunţat să mai candideze şi a cedat locul vicepreşedintei Kamala Harris.

De atunci, campania a luat o întorsătură foarte caustică între miliardarul şi tribun republican şi rivala sa de 59 de ani, fostă procuroare şi senatoare de California, mai scrie AFP.

Ştirea iniţială

Donald Trump este în siguranţă, în urma focurilor de armă semnalate în vecinătatea sa, a anunţat echipa de campanie a candidatului republican la alegerile prezidenţiale din SUA, într-o declaraţie difuzată duminică, relatează Reuters şi AFP.

Fostul preşedinte, care se afla la clubul său de golf din Florida, potrivit presei, este „în siguranţă după ce au fost semnalate focuri de armă în vecinătatea sa”, a declarat Steven Cheung, director de comunicare pentru campania lui Donald Trump, adăugând că „nu există alte detalii în acest moment”.

Secret Service, însărcinat cu protecţia preşedinţilor, foştilor preşedinţi şi personalităţilor politice importante, a anunţat pe X că „anchetează împreună cu biroul şerifului comitatului Palm Beach un incident implicându-l pe fostul preşedinte Donald Trump care a avut loc cu puţin timp înainte de orele 14.00 (18.00 GMT).

„Fostul preşedinte este în siguranţă”, a confirmat Secret Service. Şeful departamentului comunicare al serviciului, Anthony Guglielmi, a anunţat, de asemenea, pe X un briefing de presă mai târziu în cursul zilei pentru a oferi „detalii suplimentare”.

Dar nu se ştie cine a tras aceste focuri de armă şi cu atât mai puţin dacă fostul preşedinte al Statelor Unite, în vârstă de 78 de ani, ar fi fost ţinta.

Potrivit primelor elemente ale presei locale, ar putea fi şi o dispută între două persoane în apropierea clubului de golf al lui Trump.

Acest incident intervine într-o campanie deja total nebună în care cu câteva săptămâni înainte candidatul republican a scăpat de o tentativă de asasinat, preşedintele democrat Joe Biden a renunţat să candideze pentru un nou mandat, iar vicepreşedinta Kamala Harris l-a înlocuit în scurt timp.

Joe Biden şi Kamala Harris au spus că sunt „uşuraţi” că Donald Trump este „în siguranţă”. Potrivit unui comunicat al Casei Albe, preşedintele şi vicepreşedinta SUA „vor fi informaţi în mod regulat de către echipele lor”.

Pe 13 iulie, fostul preşedinte (2017-2021) care aspiră să revină la Casa Albă a fost rănit la ureche de focuri de armă care au făcut un mort şi doi răniţi în rândul participanţilor la un miting în Pennsylvania, unul dintre cele şase sau şapte state-cheie ale alegerilor prezidenţiale, în nord-estul ţării.

Imaginile lui Donald Trump, cu sângele curgând pe faţă şi cu pumnul ridicat, au făcut înconjurul lumii şi au bulversat campania pentru alegerile din 5 noiembrie.

Acest fiasco de securitate a dus la demisia şefei Secret Service şi trimiterea în concediu administrativ a cel puţin cinci agenţi ai acestei unităţi.

O săptămână mai târziu, pe 21 iulie, sub presiunea propriei sale tabere democrate după o dezbatere dezastruoasă în faţa lui Donald Trump, preşedintele Biden, 81 de ani, a renunţat să mai candideze şi a cedat locul vicepreşedintei Kamala Harris.

De atunci, campania a luat o întorsătură foarte caustică între miliardarul şi tribun republican şi rivala sa de 59 de ani, fostă procuroare şi senatoare de California, mai scrie AFP.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...