Trump şi preşedintele Chinei se vor întâlni „în curând”
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump, care a făcut declaraţii antichineze în timpul campaniei sale electorale şi care a ameninţat că va impune o taxă de 45% pe produsele chinezeşti importate de Statele Unite, că cele două ţări ‘au nevoie de cooperare şi pot coopera în multe domenii’, potrivit CCTV.
‘Xi Jinping şi Donald Trump au fost de acord să menţină contacte strânse, să construiască o relaţie de lucru bună şi să se întâlnească în curând pentru a face schimb de opinii cu privire la dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi a problemelor de interes comun’, precizează sursa citată.
Biroul lui Donald Trump a anunţat luni, într-un comunicat, că preşedintele ales american i-a mulţumit lui Xi Jinping pentru felicitările pe care i le-a transmis după victoria în alegerile prezidenţiale din SUA, relatează Reuters.
‘În cadrul convorbirii telefonice, liderii au menţionat o dorinţă clară de respect reciproc, iar preşedintele ales Trump a declarat că, în opinia sa, cei doi lideri vor avea una dintre cele mai puternice relaţii pentru o cooperare mutuală benefică între ţările lor’, se precizează în comunicat.