Trump spune că nu mai consideră schimbările climatice drept o „farsă”
„Cred că ceva se întâmplă. Ceva se schimbă şi pe urmă se schimbă la loc. Nu cred că este o farsă, cred că este probabil o diferenţă”, a declarat Trump în interviu difuzat duminică seara pe CBS News.
„Dar nu ştiu dacă este creat de om”, a adăugat liderul de la Casa Albă. „Voi spune aşa: nu vreau să dau miliarde şi miliarde de dolari. Nu vreau să pierd milioane şi milioane de locuri de muncă. Nu vreau să fiu pus în dezavantaj”, a explicat Trump.
Preşedintele american şi-a manifestat neîncrederea în experţii care insistă că schimbările climatice sunt reale, insistând că mulţi oameni de ştiinţă „au o foarte mare agendă politică”.
Donald Trump a calificat în repetate rânduri în trecut schimbările climatice drept o farsă. În decembrie 2013, într-un moment când mare parte din SUA era sub asaltul unui val de frig, Trump a transmis pe Twitter: „Furtună de gheaţă din Texas până în Tennessee. Sunt la Los Angeles şi îngheţ. Încălzirea globală este o farsă absolută şi foarte costisitoare!”.
Anul trecut, preşedintele american a fost criticat de militanţii pentru mediu ca urmare a deciziei sale de a retrage SUA din acordul de la Paris cu privire la schimbările climatice, care urmăreşte limitarea creşterii temperaturilor pe plan global atribuite emisiilor de carbon.