Trump vrea să elimine subvenţiile pentru automobile electrice şi energie regenerabilă

Administraţia Trump vrea să elimine subvenţiile pentru automobile electrice şi alte industrii, cum este cea a energiei regenerabile, a declarat luni consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow, transmite Reuters citat de News.ro.
Economica.net - mie, 05 dec. 2018, 06:50
Trump vrea să elimine subvenţiile pentru automobile electrice şi energie regenerabilă

Întrebat despre aceste planuri, după ce General Motors a anunţat săptămâna trecută planurile de închidere a cinci fabrici şi de concedieri masive, Kudlow s-a referit la creditele fiscale de 2.500-7.500 de dolari acordate de guvernul federal americanilor care cumpără vehicule electrice, inclusiv cele fabricate de GM, scrie News.ro.

” În ceea ce priveşte politica noastră, vrem să eliminăm toate acele subvenţii. Şi apropo, dorim să eliminăm şi alte subvenţii impuse în timpul administraţiei Obama, fie că este vorba despre energie regenerabilă şi altele”, a spus Kudlow.

Întrebat despre momentul în care vor fi luate aceste măsuri, consilierul a spus că în viitorul apropiat, la sfârşitul lui 2020 sau în 2021.

Creditele fiscale sunt limitate de către Congres la 200.000 de vehicule electrice pentru un producător, după care sunt eliminate treptat.

GM a anunţat că anticipează că va atinge pragul respectiv până la sfârşitul anului 2018, ceea ce înseamnă că programul său de subvenţii se va încheia până în 2020.

Tesla a anunţat în iulie că a atins pragul respectiv. Alţi producători auto nu vor atinge probabil pragul respectiv în următorii câţiva ani.

Casa Albă nu poate să schimbe unilateral aceste subvenţii. Preşedintele Donald Trump a avertizat săptămâna trecută că va elimina subvenţiile pentru GM, ca reacţie la planul companiei de a închide fabrici.

Kudlow a explicat că modificarea subvenţiilor nu va afecta doar GM.

Partidul Democrat va prelua controlul în Camera Reprezentanţilor, din ianuarie, şi este improbabil să accepte eliminarea subvenţiilor pentru automobilele electrice.

Tesla şi GM au făcut luni de zile lobby în Congres pentru ca pragul pentru facilităţile fiscale să fie eliminat.

Te-ar mai putea interesa și
Summitul NATO de la Haga, printre cele mai importante subiecte ale dezbaterilor UE de azi și mâine
Summitul NATO de la Haga, printre cele mai importante subiecte ale dezbaterilor UE de azi și mâine
Posibilitatea extinderii finanțării Mecanismului de redresare și reziliență (MRR), summitul NATO de la Haga din 24-25 iunie, evaluarea progreselor Republicii Moldova și Muntenegrului în......
ONU și-a revizuit planul de ajutor umanitar global, afectat de scăderile de finanțare
ONU și-a revizuit planul de ajutor umanitar global, afectat de scăderile de finanțare
ONU a anunțat luni o revizuire drastică a planului său de ajutor umanitar global pentru acest an, din cauza celor mai ...
Arsenalele nucleare globale continuă să fie modernizate și deschid calea către o nouă cursă a înarmărilor
Arsenalele nucleare globale continuă să fie modernizate și deschid calea către o nouă cursă a înarmărilor
Principalele state dotate cu arme nucleare au continuat să își modernizeze arsenalele anul trecut, deschizând calea către ...
Ursula von der Leyen cere G7 să evite protecționismul
Ursula von der Leyen cere G7 să evite protecționismul
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut duminică G7 să „evite protecţionismul”, într-o conferinţă ...