Trupele din aproape întreaga Rusie, în stare de alertă maximă pentru manevre surpriză

Economica.net
07 09. 2015
tanc_rusia_88159600

În mod similar, au fost plasate în stare de luptă unele unităţi ale armatei aerului şi trupele aeropurtate din alte districte militare ale Rusiei, a indicat ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, în cadrul unei reuniuni cu înalţi responsabili ai ministerului la Centrul naţional de apărare din Rusia, potrivit Interfax.

‘În primele 24 de ore, este necesar de verificat capacitatea trupelor de a îndeplini obiectivele în conformitate cu starea de alertă impusă’, a indicat Şoigu. Totodată, aviaţia militară şi trupele aeropurtate ar trebui să-şi dovedească calităţile ‘pentru transportul pe distanţe lungi şi debarcare în poligoane necunoscute’, a adăugat ministrul rus.

Putin a cerut, de asemenea, Ministerului Apărării să inspecteze o serie de instituţii şi agenţii pentru a verifica pregătirea lor în caz de război. Printre instituţiile ce urmează să fie inspectate sunt ministerele Sănătăţii, Agriculturii şi Comerţului, Direcţia Generală de Pescuit, Agenţia federală medical-biologică, precum şi administraţiile regionale din Samara, Celiabinsk, Novosibirsk şi Republica Başkortostan. Această inspecţie se va concentra, între altele, şi pe verificarea interacţiunii dintre diferite organisme executive ale Rusiei, mobilizarea resurselor umane şi materiale, precum şi apărarea teritorială, scrie Agerpres.

Anul trecut, Moscova şi-a multiplicat semnificativ testarea armelor nucleare şi manevrele militare atât la frontierele cu Uniunea Europeană, cât şi cu alte regiuni. De asemenea, NATO şi Statele Unite şi-au consolidat prezenţa în Europa de Est şi ţările baltice şi şi-au anunţat intenţia de a continua în această direcţie.

Relaţiile dintre Rusia şi Occident trec prin una dintre cele mai grave perioade din ultimele decenii, fără precedent după încheierea Războiului Rece, din cauza rolului Moscovei în criza ucraineană, scrie EFE.