Trupul „liderului etern” Kim Jong-il va fi îmbălsămat şi expus în mausoleu

Economica.net
12 01. 2012

Kim Jong-il, care a condus Coreea de Nord cu o mână de fier după moartea tatălui său, în 1994, a decedat în urma unei crizei cardiace pe 17 decembrie, la vârsta de 69 de ani. Fiul său cel mic, Kim Jong-un, a fost desemnat succesor al acestuia.

Kim Jong-il a beneficiat de funeralii naţionale grandioase pe 28 decembrie, la Phenian.

Trupul său neînsufleţit urmează să fie expus în mausoleul Kumsusan din capitală. O statuie a sa va fi amplasată într-un loc încă neprecizat, iar portrete care îl înfăţişează zâmbind, dar şi „turnuri (dedicate) imortalităţii sale” vor fi ridicate aproape peste tot în ţară , potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA.

Ziua aniversării naşterii sale, 16 februarie, este decretată „Ziua Stelei Strălucitoare”, conform unei decizii a Biroului Politic al Comitetului Central al partidului unic.

Ziua aniversării naşterii lui Kim Il-sung, 15 aprilie, este „Ziua Soarelui”.

Partidul Muncitorilor, partid unic al singurei dinastii comuniste din lume, a acordat liderului defunct titlul de „lider etern”, iar tatăl său, fondatorul Coreei de Nord comuniste, se bucură de titlul de „preşedinte etern”.

În ceea ce îl priveşte pe Kim Jong-un, el este prezentat ca „liderul suprem al partidului, armatei şi poporului”.