Tsipras: Am venit în Rusia pentru că Europa nu mai este centrul lumii

Economica.net
19 06. 2015
tsipras__456789876543_66324900

‘După criza din 2008, lumea s-a schimbat. În Europa am avut iluzia că suntem buricul pământului (…) Dar centrul lumii s-a schimbat, există noi forţe la nivel politic şi economic. Relaţiile internaţionale capătă un carcater multipolar’, a subliniat premierul grec.

‘Ne aflăm în mijlocul unei furtuni, dar suntem un popor care ştie să se descurce pe mare şi nu ne sperie furtuna şi nici posibilitatea de a descoperi noi oceane şi de a ajunge în porturi mai sigure’, a continuat el, făcând aluzie la presiunile creditorilor internaţionali ce ar putea împinge Grecia către Rusia, şi ţinând să amintească şi faptul că ţara sa este ‘un prieten istoric al Rusiei’.

De altfel, de când a ajuns la putere, liderul stângii radicale greceşti a dus o politică de apropiere faţă de Moscova, ajungând să fie caracterizat de unii analişti drept calul troian al Rusiei în Europa, scrie Agerpres. Şi actuala sa vizită la Sankt Petersburg s-a concretizat deja cu semnarea unui memorandum pentru extinderea gazoductului Turkish Stream pe teritoriul Greciei, cu ajutorul finanţării oferite de Rusia.

Vizita lui Tsipras la Sankt Petersburg survine după ce negocierile dintre Grecia şi creditorii săi, UE şi FMI, pentru continuarea asistenţei financiare au înregistrat un nou eşec, apropiind mai mult Atena de incapacitatea de plată şi de o posibilă ieşire din zona euro.

Guvernul condus de Tsipras respinge în special solicitările creditorilor internaţionali de creştere a TVA la electricitate şi medicamente, precum şi tăierea cu 1,8 miliarde de euro a fondului de pensii. Reuniunea de joi a Eurogrupului s-a încheiat de asemenea fără niciun rezultat, fapt care l-a determinat pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, să convoace un summit european extraordinar pentru luni.

Grecia trebuie să ramburseze, la 30 iunie, 1,6 miliarde de euro din împrumuturile FMI şi riscă să nu poată onora această scadenţă fără deblocarea a 7,2 miliarde de euro, suspendată de la începutul verii şi condiţionată de un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme. Grecia a beneficiat în anul 2012 de o reducere cu 100 de miliarde de euro a datoriei externe şi, în plus, a primit în ultimii patru ani împrumuturi în valoare de 200 de miliarde de euro.