Tsipras şi-a stabilit priorităţile după victoria în alegeri: Relansarea economiei şi restructurarea datoriei Greciei

Liderul stângii radicale Syriza, Alexis Tsipras, a anunţat luni, cu puţin timp înainte de a fi desemnat premier, că obiectivele sale imediate sunt relansarea sistemului bancar şi a economiei elene, precizând de asemenea că va cere din partea creditorilor internaţionali ai Atenei o restructurare a datoriei, după victoria neaşteptat de clară în alegerile anticipate de duminică, ce îl readuce în fruntea guvernului, anunţă Agerpres.
Economica.net - lun, 21 sept. 2015, 18:04
Tsipras şi-a stabilit priorităţile după victoria în alegeri: Relansarea economiei şi restructurarea datoriei Greciei

Potrivit unui oficial al Syriza citat de Reuters, printre alte priorităţi stabilite de Tsipras la o întâlnire cu membri de top ai partidului se numără şi aplicarea prevederilor din planul de salvare convenit cu creditorii internaţionali şi gestionarea valului de imigranţi şi refugiaţi care ajung pe insulele greceşti.

‘Acum avem posibilitatea de a avansa pe termen lung. Mulţi au crezut că va fi doar un intermezzo al stângii, însă nu e aşa’, a mai spus el, potrivit agenţiei germane DPA. ‘Acum avem o oportunitate serioasă de a face planuri pe patru ani, pentru a scoate poporul din această situaţie dificilă’, a adăugat Tsipras.

Syriza este marele câştigător al scrutinului anticipat de duminică, marcat de o fragmentare a peisajului politic elen după şase ani de criză economică şi de un nivel record al absenteismului, pe fondul oboselii electoratului, chemat pentru a treia oară la urne, după alegerile legislative din ianuarie şi referendumul din iulie privind acordul cu creditorii internaţionali.

Conform rezultatelor finale publicate luni de Ministerul de Interne, Syriza a obţinut 35,46% din sufragii, un procentaj care îi va aduce 145 din cele 300 de locuri din parlament, datorită unui bonus de 50 de mandate atribuit, conform sistemului electoral elen, învingătorului. Partidul lui Tsipras a devansat în final cu 7,36 puncte procentuale formaţiunea de dreapta Noua Democraţie (ND) a lui Vangelis Meimarakis, deşi sondajele de opinie anticipau o cursă mai strânsă.

Noua Democraţie a primit 28,10% din voturi, urmând să beneficieze astfel de 75 de locuri în legislativ.

Pe următoarele locuri se situează formaţiunea de extremă dreapta Zorii Aurii (6,99%, 18 parlamentari), socialiştii PASOK (6,28%, 17 parlamentari), comuniştii KKE (5,55%, 15 mandate), partidul centrist To Potami (4,09%, 11 parlamentari), Grecii Independenţi (3,69%, 10 parlamentari) şi Uniunea Centriştilor (3,43%, 9 parlamentari). Uniunea Centriştilor intră pentru prima dată în parlament.

Unitatea Populară, partidul creat de deputaţii plecaţi din Syriza după ce s-au opus semnării acordului cu creditorii, nu a reuşit să depăşească pragul electoral de 3%, astfel că nu va beneficia de niciun loc în legislativ.

Deşi scorurile obţinute de principalele trei partide nu s-au schimbat semnificativ faţă de scrutinul din ianuarie, toate au avut mai puţin votanţi, din cauza nivelului scăzut al participării la urne – 56,57%, comparativ cu 63% în ianuarie.

Syriza a pierdut 320.000 de voturi comparativ cu scrutinul din ianuarie, Noua Democraţie – 192.000, iar Zorii Aurii – 9.000, conform unei numărători realizate de AFP.

Tsipras a anunţat că va reface coaliţia de guvernare dintre Syriza şi Grecii Independenţi (dreapta naţionalistă), care va beneficia de o majoritate de 155 de parlamentari.

Liderul Syriza şi-a anunţat demisia în luna august şi a forţat astfel organizarea alegerilor anticipate, în speranţa de a-şi reînnoi sprijinul parlamentar, după ce aproape o treime din cei 149 de parlamentari ai Syriza s-au împotrivit prevederilor acordului cu creditorii internaţionali – Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Acordul cu creditorii, care prevede reforme economice profunde şi continuarea politicilor de austeritate ce i-au lovit puternic pe greci în ultimii cinci ani, a fost iniţial respins categoric la un referendum organizat la începutul lunii iulie.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...