Potrivit unor surse citate de Mediafax, Ciuhodaru a fost eliberat din funcţia de consilier onorific deoarece a anunţat public că el i-a prezentat pe Cepoi şi pe Georgescu la Preşedinţie şi Guvern, fără a-l avea alături pe ministrul Sănătăţii.
„Faptul că s-a lăudat că el a fost cel care i-a prezentat pe cei doi medici, propuşi pentru posturi de conducere în minister, la preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, l-a nemulţumit profund pe ministrul Sănătăţii, dar şi pe lideri ai UDMR şi a atras demiterea acestuia. În general, majoritatea declaraţiilor publice ale acestuia după numirea ca şi consilier onorific au deranjat atât UDMR, cât şi factori din zona guvernamentală şi chiar medicală„, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse politice.
Un alt motiv care a condus la demiterea lui Ciuhodaru este că acesta s-a prezentat inclusiv public drept şeful celor doi medici, spunând că aceştia vor face parte din echipa sa, ceea ce l-a nemulţumit chiar şi pe doctorul Andrei Georgescu, care ar fi reclamat acest fapt inclusiv lui Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi finul lui Traian Băsescu.
„Boc a avut permanent consultări cu Ritli, iar propunerile nu au fost făcute de Ciuhodaru, aşa cum acesta a lăsat permanent să se înţeleagă„, mai susţin sursele citate.
Doctorul Tudor Ciuhodaru, deputat UNPR şi numit, marţi, consilier onorific la Ministerul Sănătăţii pe probleme de urgenţă, a venit, miercuri, la Guvern şi i-a prezentat premierului Emil Boc pe medicii Andrei Georgescu şi Vasile Cepoi ca făcând parte din echipa care va lucra la legea privind sănătatea şi serviciile de urgenţă.
Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, nu a asistat la discuţia dintre premierul Emil Boc şi doctorul Tudor Ciuhodaru, deputat UNPR, în care au fost stabilite persoanele ce vor ocupa posturi de secretar de stat şi subsecretar de stat în minister, el sosind la Palatul Victoria doar la şedinţa de Guvern
Discuţia în care s-a stabilit că medicii Andrei Georgescu şi Vasile Cepoi vor lucra în Ministerul Sănătăţii ca subsecretar de stat, respectiv ca secretar de stat a avut loc exclusiv între Boc, Ciuhodaru şi cei doi medici, fără ca ministrul de resort să fie prezent.
Ritli a ajuns la Palatul Victoria doar cu puţin înainte de începerea şedinţei de Guvern.
Reacţiile negative după numirea lui Ciuhodaru în funcţia de consilier onorific la Ministerul Sănătăţii nu au întârziat să apară.
Raed Arafat spunea, în conferinţa de presă în care şi-a anunţat demisia, că se gândeşte deja ce se va întâmpla cu sistemul medical de urgenţă după ce a aflat că Tudor Ciuhodaru, „cel care a distrus SMURD-ul la Iaşi”, a fost numit consilier onorific la MS.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat, joi, că regretă faptul că noul consilier onorific în Ministerul Sănătăţii, Tudor Ciuhodaru, a făcut doctoratul cu el şi nu l-a învăţat şi „bioetica”. Astărăstoae a fost îndrumătorul lui Tudor Ciuhodaru la doctorat. Teza de doctorat susţinută de Ciuhodaru în 2010, în dezbatere publică, a fost „Pacientul suicidar în serviciul de urgenţă”.
Vasile Astărăstoae mai spunea că regretă faptul că şeful statului, în loc să fie moderator, a intervenit şi a generat demisia lui Raed Arafat, precizând că speră ca în locul acestuia „să nu vină un saltimbanc, un clovn”.
Şi subsecretarul de stat Andrei Georgescu spunea că va încerca să tempereze elanul lui Tudor Ciuhodaru de a ieşi continuu la TV.