Ministrul explică traseul proiectului de lege, precizând că pe 17 noiembrie 2016, Ministerul Justiţiei, condus atunci de Raluca Prună, a înaintat către CSM, pentru avizare, proiectul privind modificarea şi completarea legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare.
„La data de 29.XI.2016, prin Hotărârea nr. 1533, plenul CSM avizează favorabil proiectul de lege, cu observaţiile menţionate în Anexă. La punctul 2 din aviz se prevede faptul că, ”, scrie Tudorel Toader.
„Proiectul de lege a fost transmis de la Guvern către Senat, prima cameră sesizată, la data de 31.01.2017 , dată anterioară investirii mele în demnitatea de ministru al justiţiei ! Forma iniţială prevedea faptul că, în vederea acordării liberării condiţionate, la 30 de zile de pedeapsă, executată în condiţii necorespunzătoare, se consideră executate 3 zile de pedeapsă, iar raportarea se făcea la 3 mp pentru fiecare deţinut. Curtea Constituţională a respins criticile de neconstituţionalitate”, mai spune ministrul.
Precizările vin după ce, joi, prima zi în care legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi.
„În baza acestei legi, prin adăugirea celor 6 zile (..) – au ieşit 529 de detinuţi. Nu credeam că impactul va fi atât de mare”, a declarat atunci Tudorel Toader.
„3349 de deţinuţi au dobândit vocaţia la liberarea condiţionată în cursul zilei de ieri”, a mai spus ministrul, joi.
Astfel, cei peste trei mii de condamnaţi întrunesc acum condiţiile pentru a cere eliberarea condiţionată, fracţia de executare a pedepsei fiind îndeplinită mai repede datorită celor şase zile de libertate obţinute pentru 30 de zile executate în condiţii improprii.