Tudorel Toader: Extrădarea din Costa Rica este posibilă; intervalul de timp ţine de legislaţia ţării
”Extrădarea este posibilă chiar dacă nu avem un tratat bilateral cu Republica Costa Rica. (…) Este necesar ca persoana condamnată ce urmează să fie extrădată să fie dată în urmărire internaţională (…) care se dispune de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, la solicitarea instanţei emitente a mandatului de arestare’, a declarat Toader, la MJ.
Ministrul a precizat că, în prezent, România nu are un tratat bilateral cu Republica Costa Rica în domeniul extrădării, însă cooperarea în această materie poate să aibă loc în temeiul curtoaziei internaţionale, cu asigurarea reciprocităţii sau în baza convenţiilor multilaterale la care ambele state au calitatea de parte.
‘Intervalul de timp în care se poate finaliza procedura de extrădare ţine de legislaţia Republicii Costa Rica. (…) Vreau să subliniez că în precedent am avut un astfel de caz de extrădare din Republica Costa Rica şi în acest moment se află pe rol, în derulare, un alt caz de extrădare din Republica Costa Rica, altul decât cel la care facem referire’, a mai spus Tudorel Toader.
Potrivit acestuia, lipsa tratatului bilateral nu împiedică procedura de extrădare.
‘Ştim că de la poliţie s-a făcut solicitarea către instanţa care a pronunţat şi emitenta mandatului de arestare. Concluzionând, trebuie ca instanţa să verifice condiţiile, să adreseze Ministerului Justiţiei, care la rândul lui să verifice şi să formuleze cererea de extrădare. Până la acest moment, la Ministerul Justiţiei nu a sosit nicio solicitare, nicio informare cu privire la procedura de extrădare a persoanei la care ne referim, procedură care se află în prima etapă de desfăşurare’, a menţionat Tudorel Toader.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o definitiv, marţi, pe Elena Udrea la 6 ani de închisoare în dosarul ‘Gala Bute’ pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins apelul declarat de Udrea şi de către ceilalţi inculpaţi, fiind menţinută sentinţa dată de instanţa de fond.
De asemenea, instanţa a respins cererea depusă de Elena Udrea privind repunerea procesului pe rol.
Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.
Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).
Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la ‘Gala Bute’, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.
Elena Udrea se află în Costa Rica, unde susţine că a primit statutul de refugiat.