Tudorel Toader prezintă modificările la legile justiţiei: Nu vorbim despre graţiere, amnistie, abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, prezintă proiectul de lege privind legile justiţiei, el anunţând că acesta vizează cele trei legi privind statutul procurorilor şi judecătorilor, organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), nefiind vorba nici despre graţiere, nici despre aministie, abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu. El a spus că acest proiect nu va fi adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă, ci va urma parcursul firesc.
Economica.net - mie, 23 aug. 2017, 08:31
Tudorel Toader prezintă modificările la legile justiţiei: Nu vorbim despre graţiere, amnistie, abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu

„Vorbim în acest proiect de lege despre legile justiţiei: Legea 303, 304, 317, toate din 2004. Nu vorbim nici despre graţiere, nici despre amnistie, nici despre abuz sau neglijenţă în serviciu, nici despre foaia de parcurs pe decizia CEDO”, a declarat ministrul Justiţiei în conferinţa de presă în care prezintă acest proiect.

El a spus că astăzi se împlinesc exact şase luni de când este ministru al Justiţiei, dar nu şi-a propus să fac un bilanţ, însă „este o coincidenţă binevenită”.

Toader a precizat că proiectul de lege va merge la Guvern şi îşi exprimă speranţa că va fi adoptat, apoi imediat în Parlament pentru a intra în procedura legislativă normală.

„Nu este şi nu poate fi vorba despre adoptarea prin Ordonanţă de Urgenţă”, a spus ministrul, precizând că se impunea modificarea celor trei legi pentru că au trecut 13 ani de la adoptarea acestora, iar între timp România a devenit stat membru al Uniunii Europene.

„Ele au fost adoptate în 2004, au trecut 13 ani de la adoptare. Între timp, România a devenit stat membru UE. Între timp, legislaţia naţională, în bună măsură, a fost adaptată directivelor europene, transpuse în legislaţia naţională. În continuare avem directive ce trebuie transpuse în legislaţia naţională. Eu, personal, nu mă grăbesc să dau replici la afirmaţiile apărute în spaţiul public, însă directiva privind confiscarea extinsă are în vedere proiectul de lege privind modificarea Codului penal. Confiscarea extinsă se aplică pentru infracţiuni, fapte penale, şi nu pentru orice comportament ilicit. Dacă vorbeam de comportamente ilicite, aproape că ajungeam la Legea 18. M-aş bucură dacă, după prezentare şi analiză, veţi constata faptul că propunerile formulate sunt în parametrii normalului, necesarului într-un stat de drept”, a spus Tudorel Toader.

Cele trei legi modificate prin acest proiect sunt Legea privind statutul procurorilor şi judecătorilor, legea privind organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Te-ar mai putea interesa și
Operatorii de comunicaţii au încasat mai puțin bani. Cum și-au împărțit piața Orange, Digi, Vodafone și Telekom Mobile
Operatorii de comunicaţii au încasat mai puțin bani. Cum și-au împărțit piața Orange, Digi, Vodafone și Telekom Mobile
Veniturile operatorilor locali de comunicaţii din vânzarea de servicii şi acces la reţele au scăzut în primul semestru din 2024 cu 5% față de semestru anterior, la 8,2 miliarde lei (peste 1,6......
Autostrada București – Brașov, idei năstrușnice de traseu: să treacă prin Târgoviște sau Buzău
Autostrada București – Brașov, idei năstrușnice de traseu: să treacă prin Târgoviște sau Buzău
Lipsa unei șosele de mare viteză care să lege Brașovul de Capitală împarte pasionații de infrastructură în mai multe ...
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia ...
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...