Tudorel Toader: Vom veni cu pachetul de legi ale justiţiei într-o săptămână, maxim două

Ministrul de Justiţie, Tudorel Toader, a anunţat, joi, la Antena 3, că pachetul de legi privind justiţia va fi prezentat public peste o săptămână sau două, după care va fi prezentat setul de măsuri legate de supraaglomerarea din penitenciare.
Economica.net - vin, 02 iun. 2017, 05:38
Tudorel Toader: Vom veni cu pachetul de legi ale justiţiei într-o săptămână, maxim două

„Dacă venim cu pachetul de legi ale justiţiei într-o săptămână, maxim două – eu cred că o săptămână, după o lună venim cu pachetul de legi privind decizia-pilot a CEDO”, a declarat Tudorel Toader.

Ministrul a spus că intenţionează şi o evaluare a Codului Penal, de Procedură Penală, Civil şi de Procedură Civilă. „Vizăm o evaluare a celor patru Coduri. Tot românul ştie că acele Coduri au fost făcute în grabă, fără dezbatere parlamentară, cu asumarea răspunderii. Vedeţi câte decizii de neconstituţionalitate sunt”, a afirmat Toader.

El a spus că este necesară o coerenţă a codurilor din justiţie care şi-au arătat limitele. „Este inadmisibil într-un stat de drept să aplici cuiva o lege care ulterior se dovedeşte neconstituţională, de aceea facem evaluarea celor patru Coduri care şi-au arătat limitele. Unele constatate de CCR, altele – sunt convins – care încă nu au fost supuse controlului de constituţionalitate. Noi trebuie să dăm coerenţă celor patru coduri, să le structurăm în raport cu legislaţia infraconstituţională, chiar şi în raport cu legislaţia secundară, să facem un sistem legislativ coerent care, la rândul lui, să fie aplicat şi interpretat unitar”, a mai spus Toader.

Totodată, ministrul Justiţiei a mai spus că vor fi schimbări majore în ce priveşte răspunderea magistraţilor. „Vă asigur că modificările referitoare la răspunderea magistraţilor vor fi consistente cu privire la responsabilitatea juridică a magistratului, procuror şi judecător”, a conchis Toader.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...