‘Pe ordinea de zi avem astăzi un proiect din punctul meu de vedere foarte important, o relansare a unui segment important din punct de vedere economic, programul geologic la nivel naţional’, a afirmat Tudose, în deschiderea şedinţei de Guvern.
Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a făcut o prezentare a proiectului de lege. ‘Scopul este reglementarea cadrului normativ prin care se stabilesc obiective geologice prioritare necesare pentru evaluarea potenţialului de resurse minerale ale ţării în vederea conformării cu prevederile programului de guvernare, strategiile naţionale de dezvoltare, precum şi angajamentele economice, comerciale şi de securitate încheiate de statul român. Programul geologic la nivel naţional este un instrument la dispoziţia Guvernului pentru evidenţierea de noi resurse minerale neregenerabile, inclusiv resurse minerale critice şi apă subterană destinată potabilizării sau utilizării industriale în contextul echilibrării balanţei dintre extracţie şi epuizare, cu alte cuvinte, pe scurt, discutăm despre faptul că, în sfârşit, vom reuşi să avem o imagine cât se poate de clară pe tot ce înseamnă resursă în momentul de faţă, astfel încât să se poată face o exploatare judicioasă şi cu proiecţie pe termen lung a resurselor statului român’, a declarat Fifor.