Tudose după furtuna care a lovit vestul ţării: Vom implementa un sistem de alertă a populaţiei prin telefonia mobilă
Tudose a menţionat că, la nivel central, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, coordonează Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, urmând ca luni, aceasta sau premierul efectueze o deplasare în judeţele afectate.
„Încă o dată transmit şi pe această cale condoleanţe familiilor celor decedaţi. Este o tragedie. Credeţi-mă, se face tot ce este omeneşte posibil de către autorităţile statului, de către acei eroi tăcuţi pentru a restaura cumva liniştea şi ordinea în ţară. Doamna ministru Carmen Dan coordonează centrul de criză de la Bucureşti, toate autorităţile locale din judeţele afectate de fenomenele acestea meteorologice sunt în alertă. Din păcate, bilanţul a ajuns a la opt decese”, a declarat premierul într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Tudose a adăugat că, de asemenea, Armata a reacţionat „rapid şi pozitiv la solicitarea de ajutor”.
„Şi începând cu judeţul Timiş participă la misiunile degajare de drumuri, căi ferate. Nu ne trebuie doi oameni 100 de zile, ci 100 de oameni două ore ca să degajăm căile. Şi atunci, tot ce înseamnă forţe ISU, Jandarmeria şi Armată participă la înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice”, a precizat premierul.
Fiind întrebat dacă intenţionează să se deplaseze în zona afectată, premierul a spus: „Am vorbit cu doamna ministru de Interne şi unul dintre noi doi va face acest lucru”.
„Probabilitatea cea mai mare este să se ducă doamna ministru Carmen Dan sau, oricum, unul dintre noi să rămână în Bucureşti pentru coordonare”, a spus Tudose.
Şeful Guvernului a făcut şi precizări legate de situaţia privind transportul feroviar în zona Banatului.
„Pe tot ce înseamnă legături feroviare cu Banatul se degajează calea de rulare, se înlocuiesc locomotivele electrice cu locomotive Diesel, fiindcă partea electrică este la pământ, la propriu, şi atunci se trece pe Diesel pentru ca circulaţia feroviară se se reia”, a spus el.
Premierul a adăugat că probleme de alimentare cu energie eletric sunt peste tot pe unde a trecut furtuna.
„La Bistriţa-Năsăud, de exemplu, spitalul judeţean funcţionează pe generator, dar, uitaţi că infrastructura a funcţionat, generatoarele funcţionează şi spitalul este funcţional. În judeţul Harghita avem un tren pe undeva pe lângă Topliţa blocat, a picat un pom între locomotivă şi primul vagon. Am luat legătura cu forţele locale de la ISU să nu cumva să apară şi alte evenimente, în tren. Eu ştiu, un călător să aibă o problemă medicală şi să fim pregătiţi să intervenim dacă este ceva. Acolo, prognosticul este că într-o oră şi jumătate, două se degajează zona. Un caz ciudat la Baia Mare. s-a oprit, tot aşa, curentul la telescaunul de la baza Şuior, iar o doamnă gravidă s-a panicat şi a sărit din telescaun. Este într-o stare stabilă, acum este în travaliu, către spre spital”, a spus Tudose.
Prim-ministrul a comentat şi informaţiile primite de la ANM, întrebat fiind în acest sens.
„Ei au dat o prognoză acum că se extinde către Transilvania în nord şi până spre zona Hunedoara pe centru, sud. Toate autorităţile sunt în alertă”, a spus el.
Mihai Tudose a mai afirmat că, săptămâna viitoare, va începe implementarea unui sistem de alertare a populaţiei prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă.
„Săptămâna viitoare este obligatoriu să începem implementarea unui sistem de alertă pe telefoanele mobile pe zone. Adică toţi operatorii de telefonie să fie obligaţi prin lege să ajungă acea alertă pe telefoanele mobile ale tuturor celor din zonă. Adică, cine e într-o zonă de acoperire pe zona care e declarată în pericol, că e furtună, că e viscol, că e orice, chiar o alertă chimică, incendiu, să primească automat această alertă pe telefonul mobil. Pentru că cei care erau în parc şi au fost surprinşi de acest fenomen meteorologic brusc nu urmăreau niciun mijloc de informare în masă”, a mai declarat Tudose.