Tudose: Majorarea salariilor angajaţilor din sistemul penitenciar, discutată în şedinţa de Guvern de miercuri
Premierul a precizat că demersurile necesare pentru pregătirea acestui proiect de act normativ au fost motivul pentru care şedinţa Executivului a fost amânată de la ora 14,00 la ora 15,30.
‘Este o promisiune pe care am făcut-o împreună, domnul ministru şi cu mine, acum trei săptămâni cred, lucrătorilor din penitenciare, că în cursul lunii august rezolvăm problema’, a declarat Tudose, la începutul şedinţei de Guvern.
La rândul său, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus că au fost obţinute toate avizele pentru acest proiect de act normativ.
‘Legea 152/2017 a fost aprobată şi avem Ordonanţa 99/ 2016, prin care s-a mărit nivelul de salarizare pentru funcţionarii cu statut special din categoria ordine publică şi siguranţă naţională. Funcţionarii cu statut special din penitenciare fac parte din această categorie, însă n-au fost prinşi în ordonanţa respectivă. În felul acesta, a apărut o diferenţă de salarizare între cei făcând parte din aceeaşi categorie, familie ocupaţională. Proiectul de ordonanţă de urgenţă are două aliniate, prevede că în limitele celor 10%, a ordonanţei precedente, majorarea salarială se aplică şi funcţionarilor publici cu statut special din penitenciare, din ANP’, a a mai afirmat Toader.