Tudose: Ministrul muncii a finalizat proiectul Legii pensiilor; urmează dezbaterea interministerială, la guvern şi decizia politică

Ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a finalizat proiectul Legii pensiilor, a anunţat joi premierul Mihai Tudose, precizând că urmează dezbaterea interministerială, la nivelul guvernului şi decizia politică pentru ca acesta să poată fi adoptat.
Economica.net - joi, 24 aug. 2017, 21:31
Tudose: Ministrul muncii a finalizat proiectul Legii pensiilor; urmează dezbaterea interministerială, la guvern şi decizia politică

‘Nedreptăţile sunt imense, evident că da, în tot ceea ce înseamnă pensii. (…) Ştiu că doamna ministru Olguţa Vasilescu a finalizat, la nivel de minister, proiectul Legii pensiilor. Va urma acum dezbaterea interministerială, ne întâlnim la nivel de guvern, decizia politică şi el va trebui implementat’, a declarat Tudose, la Antena 3.

Întrebat dacă proiectul face ca nedreptăţile să fie măcar diminuate, dacă nu eliminate, Tudose a răspuns: ‘Da, ăsta este şi unul dintre scopurile principale. (…) Un general de 94 de ani care a luptat în război (…) are pensie 10% faţă de un colonel care a ieşit la pensie la 45 de ani. Mie nu mi se pare absolut deloc drept, ci dimpotrivă, e nu jignitor, e revoltător’.

Totodată, chestionat dacă aşteaptă acest proiect săptămâna viitoare de la Ministerul Muncii, şeful Executivului a precizat: ‘Săptămâna viitoare, în două săptămâni să fie într-o primă discuţie între noi’.

Potrivit şefului Guvernului, noul sistem de pensii trebuie făcut ‘excelent’.

‘Este un sistem care odată implementat va trebui să rămână pentru foarte multă vreme şi atunci va trebui să-l cântărim foarte bine, să nu mergem pe repede înainte şi să omitem ceva, să greşim ceva şi după aia să începem din nou cu acordul fin, cu peticitul, cu cârpitul, cu cusutul. (…) Trebuie făcut excelent’, a mai afirmat Tudose.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Firma de furnizare de energie electrică din cadrul grupului românesc Simtel Team urmează să primească și licența de furnizare de gaze naturale....
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
După ani cu evoluții sub așteptările aferente unor scenarii de bază, avansul numărului insolvențelor din România ...
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Directorul general al UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus mutarea sediului central al băncii în Germania, dacă va achiziţiona ...
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui ...