Tudose: PSD e un partid mare, cu personalităţi multiple, contradicţiile interne sunt un factor de progres. Vom respecta programul asumat

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, că PSD rămâne în continuare un partid mare, cu personalităţi multiple, iar contradicţiile interne reprezintă un factor de progres care a condus la elaborarea unui program de guvernare pe patru ani de zile.
Economica.net - vin, 11 aug. 2017, 18:45
Tudose: PSD e un partid mare, cu personalităţi multiple, contradicţiile interne sunt un factor de progres. Vom respecta programul asumat

Potrivit prim-ministrului, programul de guvernare, chiar dacă este adaptat în funcţie de realităţile la zi, va fi respectat la nivel de principii, astfel încât România să devină un stat puternic şi respectat.

‘Foarte bine, e un partid mare, nu e un partid de patru oameni care, ştiţi, să doarmă în sincron, să mănânce în sincron. Tocmai de aici vine plusvaloarea generată şi pe care o are PSD-ul. Un partid mare, cu personalităţi multiple. Şi contradicţiile interne sunt factor de progres. Sunt în regulă, atâta vreme cât sunt ca factor de progres, dezbatere, plecăm de la premisa că nimeni nu emite axiome (…) Multitudinea de idei e factor de progres. Şi, uitaţi, acest progres s-a materializat în acel program de guvernare, s-a materializat în câştigarea încrederii românilor şi vă spun că suntem pe cale să recuperăm întârzierile din prima parte a guvernării şi să intrăm în grafic’, a declarat Mihai Tudose la Realitatea TV, întrebat cum ‘simte partidul’ în acest moment.

Premierul a adăugat că schimbările produse în programul iniţial anunţat de PSD sunt ‘normale’ şi ţin de ‘o adaptare la realitate’.

‘Fiindcă, dacă nu mai adaptam niciodată nimic, astăzi eram guvernaţi de sistemul penal, dacă vreţi, al legii celor 12 table de la romani, sau la Codul lui Napoleon. Nu, în fiecare zi, unele lucruri le adaptezi. (…) Dacă lucrurile se schimbă în jur, păi, te adaptezi şi tu un pic, (…) te aşezi într-o poziţie care să-ţi maximizeze ţie şansele. E un program pe patru ani, principiile rămân. Noi am spus că vrem să crească România, românii mai bine, România un stat puternic, să reindustrializăm, să mărim nivelul de trai foarte mult pentru că avem un decalaj foarte mare faţă de partenerii din UE, un stat sigur, un stat respectat’, a declarat Tudose.

În context, şeful Guvernului s-a referit şi la foşti lideri ai PSD. Întrebat în acest sens, el a evocat un moment în care s-a simţit ‘mândru de premierul României, domnul Adrian Năstase’, amintind un eveniment petrecut la Strasbourg cu ocazia a 10 ani de la accederea României la Consiliul Europei.

Actualul premier a povestit cum Adrian Năstase a reuşit să capteze vreme de trei ore atenţia într-o întâlnire cu studenţii de la Universitatea ‘Robert Schuman’ din Strasbourg, cărora le-a vorbit despre personalitatea lui Nicolae Titulescu.

‘Erau aproape 300 de studenţi în aulă. Domnul Adrian Năstase a vorbit trei ore despre Titulescu. (…) Trei ore, nu s-a foit unul, nici noi, cei din delegaţie. Şi credeţi-mă, fumător, după trei ore, cam începi să te foieşti. (…) Un moment de mândrie, chiar un om extraordinar din punctul acesta de vedere, pe politică externă era extraordinar. (…) Astăzi nu mai recunoaşte nimeni că eforturile domniei sale s-au concretizat prin intrarea în Uniunea Europeană şi în NATO’, a afirmat Tudose.

Întrebat despre alt fost preşedinte al PSD, Mircea Geoană, premierul a apreciat că şi acesta este un specialist ‘foarte bun pe politică externă’, dar că şi-a creat ‘o vulnerabilitatea mare’ prin ‘faptul că a crezut prea mult în nişte oameni (…) din jur’.

‘A învăţat lecţia, dar a învăţat-o cu vânătăi proprii’, a spus Tudose.

Fiind chestionat şi despre relaţia cu Sorin Grindeanu şi dacă este adevărat că a fost mentorul lui, actualul prim-ministru a spus că acesta i-a mulţumit la plecarea de la Palatul Victoria şi că au rămas prieteni.

‘Nu am fost mentorul lui, l-am ajutat într-un moment… Mi-a mulţumit, am avut momentul nostru la predare-primire şi, vă spun şi astăzi când stăm de vorbă, suntem prieteni. Nu a fost să fie, poate nu a fost momentul bun’, a conchis Tudose.

Referitor la fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, premierul Tudose a spus că a fost ‘un om extraordinar pentru timpul acela’.

‘A fost un om extraordinar pentru timpul acela, un om echilibrat, un om corect, un om respectat şi astăzi, şi nu numai în ţară, şi în străinătate. Poate nu a fost un om perfect, dar pentru acele timpuri, cu acea mentalitate, nu ştiu dacă România suporta un şoc foarte mare atunci. Am avut foarte multe de învăţat de la el’, a precizat Tudose.

Şeful Guvernului a vorbit şi despre Oliviu Gherman.

‘Un om despre care s-a vorbit de multe ori fals. (…) Un om care a purtat o etichetă nedreaptă cât a fost ambasadorul României la Paris, părea tot timpul că e somnolent, că nu-l interesează nimic. Era un om capabil să facă pentru România nişte lucruri care nu prea le ieşeau la alte misiuni diplomatice’, a mai afirmat Tudose.

Te-ar mai putea interesa și
România a avut cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE şi în 2022, în pofida progreselor
România a avut cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE şi în 2022, în pofida progreselor
Majoritatea statelor membre ale UE au înregistrat progrese semnificative în colectarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) între 2018 şi 2022, însă România este în continuare ţara cu cel mai......
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări în cazul cărora s-au constatat dezechilibre
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări ...
În 2025, vor fi elaborate bilanţuri aprofundate pentru cele nouă state membre în cazul cărora s-au constatat dezechilibre ...
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Premisa că studenţii şi angajaţii din Generaţia Z sunt "nativi AI" este o miză riscantă pentru mediul de afaceri şi ...
România a avut cel mai semnificativ declin din UE al lucrărilor de construcţii, în octombrie – date Eurostat
România a avut cel mai semnificativ declin din UE al lucrărilor de construcţii, în octombrie – date Eurostat
Lucrările de construcţii au scăzut cu 0,8% în Uniunea Europeană şi au crescut cu 0,2% în zona euro în octombrie, ...