Premierul s-a întâlnit cu o delegaţie FMI pentru a le da acces la baza de date ANAF. Ultimele două previziuni ale Fondului au fost greşite

Economica.net
05 09. 2017
guvernul_tudose1010192_16378900_39703500

Conform surselor citate, Fondul urmează să realizeze un raport de ţară, iar Executivul i-a rugat pe reprezentanţii FMI ‘să nu mai greşească’ atunci când fac previziuni referitoare la România.

‘O întâlnire cu FMI pentru a le da acces la bazele de date ANAF, să vadă cifrele. Am venit în întâmpinarea FMI pentru că trebuie să facă raportul de ţară’, au menţionat sursele citate.

Aceleaşi surse au precizat că Executivul doreşte ca Fondul Monetar Internaţional ‘să nu mai greşească’, având în vedere că ‘ultimele două previziuni ale FMI au fost greşite’.

Premierul Tudose: Am chemat la discuţii FMI nu pentru a lua bani, ci să vadă exact cifrele

Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, că s-a întâlnit cu reprezentanţii FMI şi ai Băncii Mondiale pentru le arăta cifrele pentru previziunea de sfârşit de an, respectiv pentru a primi suport tehnic pentru marile proiecte strategice ale României.

‘Am avut astăzi o întâlnire importantă cu Banca Mondială şi cu FMI. Cu Banca Mondială pentru a ne asigura de o colaborare, dat fiind faptul că s-a schimbat echipa de reprezentare a Băncii în România, Avem tot sprijinul şi nu pe parte financiară, ci pe parte de suport tehnic pentru marile proiecte strategice ale României. De asemenea am chemat la discuţii FMI tot nu pentru a lua bani, cum deja am înţeles că se aude, ci pentru a vorbi cu domniile lor, împreună cu ministrul de Finanţe să facă o vizită la Ministerul Finanţelor să vadă exact cifrele, fiindcă domniile lor în octombrie fac previziunea de sfârşit de an pe partea financiară a României. Dat fiind faptul că ultimele două le-au cam greşit – România nu a funcţionat aşa cum a spus FMI, ci un pic mai bine, ca să nu mai apară şi a treia greşeală care chiar ar putea fi interpretată, le-am oferit suportul cifrelor oficiale ale României ca să se bazeze pe ele’, a declarat premierul la Palatul Parlamentului.

El a precizat că nu a făcut reproşuri celor de la FMI, ci doar le-a’ atras atenţia’.

‘Totuşi, sunt ditamai organismul şi lumea se uită la ceea ce spune Fondul Monetar Internaţional. De fapt ultimele două (previziuni – n.r.) nu prea le-au ieşit. Eu nu i-am acuzat de rea-voinţă, dar să fie un pic mai atenţi’, a arătat Mihai Tudose.

Premierul a negat că cei de la FMI şi-ar fi exprimat îngrijorări cu privire la economia românească, la deficit sau pe legea salarizării. ‘N-a fost vorba deloc despre bani, ci despre acele previziuni ale lor care aş dori să fie corecte”, a spus şeful executivului.

Întrebat ce fel de rectificare va fi, premierul a spus: ‘Nu negativă’.

 

La întâlnirea cu reprezentanţii FMI au participat şi vicepremierul Marcel Ciolacu şi ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa.

Tot la sediul Guvernului, premierul Tudose a avut loc o întâlnire şi cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale. La întâlnire a participat şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

‘A fost întâlnire cu Banca Mondială pentru a beneficia de expertiză tehnică, suport tehnic, pentru spitale, autostrăzi, investiţii strategice’, au mai spus sursele citate.

Întâlnirile au avut loc în contextul în care Executivul pregăteşte rectificarea bugetară, care ar urma să aibă loc pe 20 septembrie, după cum a anunţat vicepremierul Marcel Ciolacu.

‘Până pe 5 septembrie avem proiecţia bugetului pe 2018, între 5 şi 7 septembrie, în sediul din Victoria, echipa premierului va lucra cu echipa de la Ministerul Finanţelor, va începe să lucreze atât pe buget, cât şi pe rectificare. Între 7 şi 10 septembrie, fiecare ministru va avea întâlniri individuale cu ministrul Finanţelor şi echipa de la Finanţe şi vom stabili cifrele şi în jur de 20 septembrie vom avea rectificarea bugetară’, a declarat Ciolacu, pe 25 august, la Neptun.

Totodată, Executivul pregăteşte proiectul legii bugetului de stat, care ar urma să fie transmis Parlamentului în luna noiembrie.

‘Proiectul legii bugetului de stat va fi elaborat şi transmis în timp Parlamentului, în luna noiembrie, pentru a începe anul viitor cu bugetul aprobat’, a declarat prim-ministrul Mihai Tudose, luni, în plenul Parlamentului, la dezbaterea ‘Ora premierului’.