Tulcea: Mini-porturile din Delta Dunării, finanţate prin Investiţii Teritorial Integrate

Economica.net
18 07. 2014
bani_26239300

Cele trei investiţii fac parte din Strategia de dezvoltare integrată a Deltei Dunării şi vor fi finanţate prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ITI-Delta Dunării care a fost înfiinţată în urmă cu o lună.

‘Cele trei obiective sunt strategice pentru dezvoltarea turismului în Delta Dunării. Ele vor fi finanţate prin ITI şi îmi doresc ca cel târziu în luna septembrie să fie aprobată o hotărâre de Guvern pentru ca toate investiţiile importante pentru locuitorii Rezervaţiei să fie puse în practică’, a afirmat preşedintele CJ.

Acesta şi-a exprimat disponibilitatea pentru realizarea investiţiilor în parteneriat public-privat, dar s-a arătat neîncrezător în punerea în practică a unei asemenea soluţii, având în vedere dimensiunea investiţiilor.

‘Dacă un investitor privat vine astăzi la mine şi spune că vrea să facă orice mini-port din judeţ pe banii săi are toată deschiderea mea pentru a încheia un parteneriat public-privat. Este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla în condiţiile în care o asemenea investiţie este foarte costisitoare, iar amortizarea se va face într-o perioadă mare de timp’, a menţionat preşedintele Teodorescu.

Realizarea mini-porturilor din Murighiol şi Enisala, alături de cel de la Sfântu Gheorghe, a făcut parte din strategia Ministerului Dezvoltării Regionale, însă până în prezent nu s-a finalizat decât mini-portul din Sfântu Gheorghe.

Lucrările de amenajare a infrastructurii portuare din Murighiol au fost tergiversate din cauza statutului juridic al terenului, valoarea totală a investiţiei care urmează să se realizeze fiind, potrivit CJ, de 10.759.000 de euro.

La Sarichioi, autorităţile doresc ca în apropiere de cetatea Enisala să amenajeze 155 de locuri de acostare pentru ambarcaţiuni, un atelier de reparat ambarcaţiuni şi o clădire administrativă, valoarea estimativă a investiţiei fiind de 6,2 milioane de euro.

De asemenea, la Jurilovca, infrastructura mini-portului dat în folosinţă şi realizat anul trecut de primăria comunei va fi extinsă, astfel încât numărul locurilor de acostare a ambarcaţiunilor va creşte de la 80, cât este în prezent, la 250.

Cele trei investiţii din judeţul Tulcea se află în ‘Ghidul de oportunităţi de afaceri din judeţ’ lansat în urmă cu aproape o lună de Prefectura judeţului Tulcea la o întâlnire a autorităţilor administraţiei publice din Europa organizată în Belgia. Ghidul va fi relansat la Tulcea luni, 28 iulie.