Tulpina Omicron: Scoţia raportează primele 6 cazuri de infectare, unele dintre ele fără istoric de călătorie în sudul Africii

Scoţia a raportat luni şase cazuri de infectare cu noua variantă a coronavirusului, unele dintre ele fără istoric de călătorie în sudul Africii, ceea ce provoacă temeri că Omicron circulă deja în comunitate, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 29 nov. 2021, 12:37
Tulpina Omicron: Scoţia raportează primele 6 cazuri de infectare, unele dintre ele fără istoric de călătorie în sudul Africii

Cele patru naţiuni ale Regatului Unit au restricţionat deja călătoriile în Africa australă, unde noua variantă a fost depistată pentru prima dată săptămâna trecută, scrie Agerpres.

‘În unele din cazurile implicate, (…) nu există istoric de călătorie sau legături de călătorie cu sudul Africii’, a declarat luni vicepremierul scoţian John Swinney la radio BBC.

‘Aşadar, aceasta înseamnă că este probabil că Omicron circulă în comunitate’, a adăugat el.

Sâmbătă, prim-ministrul britanic Boris Johnson a anunţat că purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în Anglia în magazine şi transportul public, ca răspuns la apariţia noii variante virale.

El a cerut de asemenea Comitetului comun de vaccinare şi imunizare (JCVI) să urgenteze administrarea dozelor booster persoanelor de sub 40 de ani şi să aibă în vedere reducerea intervalului între doza a doua şi cea de supra-rapel.

Miniştri şi oameni de ştiinţă afirmă că, şi dacă vaccinurile se vor dovedi mai puţin eficiente împotriva Omicron, ele ar trebui totuşi să ofere o protecţie şi să reducă numărul de spitalizări şi de decese.

Potrivit lui Anthony Harnden, vicepreşedinte al JCVI, având în vedere că dezvoltarea unui vaccin specific împotriva noii variante ar necesita timp, este recomandabilă creşterea imunităţii în rândul populaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Lanţul de magazine Aurora, cu preţuri de la 1 leu, face angajări. Intră şi în Bulgaria unde recrutează manager de expansiune
Lanţul de magazine Aurora, cu preţuri de la 1 leu, face angajări. Intră şi în Bulgaria unde recrutează manager de ...
Retailerul Aurora din Ucraina, care vinde produse al căror preţ începe de la 1 leu, se extinde în România şi angajează lucrători comerciali, manageri de magazine şi specialişti expansiune.......
A început a treia rundă de negocieri directe de pace în Rusia și Ucraina, la Istanbul, sub președinția Turciei
A început a treia rundă de negocieri directe de pace în Rusia și Ucraina, la Istanbul, sub președinția Turciei
A treia rundă de convorbiri directe între delegaţiile ucraineană şi rusă, consacrate încetării conflictului militar ...
Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro
Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro
Piaţa imobiliară din Bulgaria este pregătită pentru o creştere semnificativă a preţurilor în 2025, urmată de un ...
Angajații TikTok din Berlin au intrat grevă împotriva planului de concedieri a aproape 40% din personal
Angajații TikTok din Berlin au intrat grevă împotriva planului de concedieri a aproape 40% din personal
Angajaţii reţelei de socializare chineze TikTok de la Berlin au intrat în grevă miercuri pentru a protesta faţă de ...